, 27 de ani, este broker in cadrul firmei de intermediere Tradeville, care activeaza atat pe Bursa de Valori Bucuresti cat si pe Bursa din Sibiu.

Wall-Street.ro: Unde ai auzit prima data de bursa si de ce ai vrut sa lucrezi in aceasta industrie?

Radu Profeanu: Cand eram in scoala generala am citit despre batalia de la Waterloo si despre cum a facut avere familia Rothschild, profitand pe bursa de zvonul, lansat chiar de ei, potrivit caruia Napoleon ar fi castigat. Mi s-a parut ceva incredibil si de-atunci am ramas mereu interesat de piata de capital.

WS: Cum ai inceput meseria si de cand lucrezi in brokeraj?

Radu Profeanu: M-am angajat la Tradeville in vara lui 2008, dar pe functia de broker lucrez din 2010. Pana atunci am lucrat la help desk si vanzari. Licenta de broker o am insa din primul an de facultate, nu lucram nici in domeniu si nici nu aveam studii financiare – faceam Politehnica.

WS: Ce face un broker intr-o zi obisnuita? Cum iti incepi ziua?

Radu Profeanu: Primul lucru pe care il fac este sa ma uit la cotatii. Stiu in buna parte ce pozitii au clientii mei, astfel ca incerc sa imi fac o idee despre cum au performat mai ales daca au investitii pe o bursa aflata pe un alt fus orar. Mai degraba conteaza cum incepi saptamana: te uiti la ce evenimente majore care sunt asteptate in acea saptamana, citesti stirile si te gandesti cum ar putea sa influenteze portofoliile clientilor.

Trendul mare pe bursa nu se schimba pentru ca se rupe USL, sau pentru ca Ponta si Basescu se cearta la televizor.

WS: Te intereseaza doar stirile economice sau te intereseaza, sa zicem, si cel mai recent scandal dintre Victor Ponta si Traian Basescu, sau ruperea USL?

Radu Profeanu: Stirile de genul acesta conteaza, dar mai mult din punct de vedere al volatilitatii pe bursa. Trendul mare pe bursa nu se schimba insa pentru ca se rupe USL, sau pentru ca Ponta si Basescu se cearta la televizor. Si cand l-au suspendat pe Traian Basescu, a fost ceva agitatie, cursul s-a dus “sageata”, dupa care la lucrurile au revenit la normal.

WS: Revenind, ce presupune o zi obisnuita de lucru pentru un broker?

Radu Profeanu: Ma duc la birou, urmaresc in continuare ce se intampla in piata, apoi cea mai mare parte a zilei este dedicata discutiilor cu clientii: principalele stiri si evolutii, in ce directie se indreapta o anumita actiune, ce oportunitati sunt, ce evenimente merita atentie, etc.

Cine vrea sa faca treaba in acest domeniu va gasi aproape mereu ce sa faca, indiferent daca pe bursa locala se intampla sau nu ceva. Fenomenul pietelor de capital s-a liberalizat atat de mult, bursele sunt atat de interconectate, incat nu mai poti sa spui ca noi suntem aici pe insula noastra

WS: Ce face un broker cand pe Bursa de Valori Bucuresti nu se intampla nimic?

Radu Profeanu: Ideea este ca in ziua de azi avem expunere prin serviciile noastre la atat de multe piete incat chiar daca pe BVB nu se intampla nimic, iti poti face “de lucru” fara probleme pe bursele internationale.

Sigur, mai sunt perioade cu activitate redusa… de exemplu daca prinzi un Paste catolic inainte de cel ortodox, apoi inca o saptamana cu volume jenante pe BVB, cu indici care cresc usor – cu 0,1%, cu un leu/euro care sta in 2 pips, atunci da, nu ai foarte multe de facut. Nu te apuci sa dai telefoane clientilor doar ca sa faci comisioane. Iti merge o data, iti merge de doua ori, dar pana la urma ajungi sa iti pierzi clientul.

Cine vrea sa faca treaba in acest domeniu va gasi aproape mereu ce sa faca, indiferent daca pe bursa locala se intampla sau nu ceva. Fenomenul pietelor de capital s-a liberalizat atat de mult, bursele sunt atat de interconectate, incat nu mai poti sa spui ca noi suntem aici pe insulita noastra si nu ne mai intereseaza ce se intampla in SUA, Germania sau alte tari.

Citeste si:

WS: Ramane Bursa de Valori Bucuresti focusul principal sau incep si pietele externe sa iti ocupe o mai mare parte din timp?

Radu Profeanu: Sunt zile in care ma uit mai mult la ce se intampla pe pietele externe decat pe BVB. Bursa locala este interesanta cand sunt volume si tranzactii. Cand nu sunt, te uiti afara.

WS: Spui mereu ca vorbesti cu clientii, ca discuti cu ei. Cat de multa interactiune directa mai exista intre broker si investitor avand in vedere ca in prezent majoritatea prefera conturile online, neasistate de broker?

Radu Profeanu: Interactiunea broker – client exista si va exista in viitor, indiferent de cat de mult se tehnologizeaza piata. Daca nu ar mai fi atat de necesara, acum probabil in locul meu s-ar fi aflat un robot. Majoritatea clientilor isi trimit singuri online ordinele, insa discutiile broker – investitor reprezinta in continuare o buna parte din aceasta meserie.

Ca broker se castiga ok, dar ideea este ca trebuie sa fii dispus sa muncesti pentru asta; nu ai un scaun pe care scrie “broker“ si iti vine automat cash-ul in brate

WS: Se castiga bine in brokeraj?

Radu Profeanu: Ca broker se castiga ok, dar ideea este ca trebuie sa fii dispus sa muncesti pentru asta; nu ai un scaun pe care scrie “broker“ si iti vine automat cash-ul in brate. In niciun caz nu este un domeniu unde munca si efortul sa nu fie rasplatite.

Petreceri precum in “Lupul de pe Wall-Street”? Exista petreceri, dar partea cu prizatul cocainei despre diferite parti ale corpului este doar o romantizare a unui tip care pana la urma nu a facut altceva decat sa dea o teapa… care nici macar nu s-a petrecut pe bursa, pe Wall-Street.

WS: Presupun ca ai vazut “Lupul de pe Wall-Street”; vezi ceva din acel film in piata de capital romaneasca?

Radu Profeanu: As vrea sa vad ringul de tranzactionare, mi-ar fi placut extraordinar de mult sa fiu acolo.

Petreceri precum in “Lupul de pe Wall-Street”? Exista petreceri... petreceri normale, dar partea cu prizatul cocainei despre diferite parti ale corpului este doar o romantizare a unui tip care pana la urma nu a facut altceva decat sa dea o teapa… care nici macar nu s-a petrecut pe bursa, pe Wall-Street.

Eu sunt omul care vrea sa lucreze in domeniul acesta si la 50 de ani. “Lupul de pe Wall-Street” a exagerat o latura extrem de negativa a pietei de capital.

Prefer mai degraba primul film “Wall-Street”, o poveste mai aproape de realitate. Gordon Gekko este de fapt Robert Milken, un om care a tranzactionat obligatiuni in piete cu capitalizare mica, dar care a reusit sa faca foarte multi bani in parametri totusi legali. In filmul lui DiCaprio vorbim doar despre un furt ca in codru.

Este un domeniu unde trebuie sa si pastrezi un anumit grad de modestie pentru ca in anumite zile te poti crede regele lumii, iar a doua zi dai cu capul in gard si sa nu mai intelegi ce se intampla

WS: Ai recomanda unui student de la ASE sa lucreze in piata de capital?

Radu Profeanu: As recomanda unui student de oriunde, eu am facut Politehnica. Daca sunt dispusi sa munceasca, daca vor dinamism si sa nu faca in fiecare zi acelasi lucru, eu le-as recomanda brokerajul. Este insa un domeniu unde trebuie sa si pastrezi un anumit grad de modestie pentru ca in anumite zile te poti crede regele lumii, iar a doua zi dai cu capul in gard si sa nu mai intelegi ce se intampla. Daca nu ai o atitudine corecta fata de piata, bursa la un moment dat te va pedepsi.

WS: Ai vrea sa lucrezi pe o bursa importanta din vest?

Radu Profeanu: Da, categoric, in Citi-ul londonez in mod special. Singura problema este insa ca acolo esti singur. Vorbeam cu un prieten care a lucrat la Londra si imi povestea ca mananca mai sanatos decat a mancat in toata viata lui doar ca sa nu se imbolnaveasca. De ce? Pentru ca acolo este pe cont propriu si nu poti fi sigur niciodata ca te va ajuta cineva.

Sursa foto: Compania