Platforma bursiera chineza ChiNext, similara celei americane Nasdaq, s-a lansat vineri cu speculatii intense, valoarea de piata a celor 28 de companii listate crescand de peste doua ori pana la finalul sedintei, relateaza Les Echos, citat de NewsIn.
Astfel, daca la inceputul sedintei, valoarea de piata a celor 28 de companii listate era de 70 miliarde yuani (6,9 miliarde euro), la finalul zilei, aceasta ajunsese la 140 miliarde yuani.

ChiNext, subsidiara a Bursei din Shenzhen, avea la lansare o capitalizare de peste 100 de ori mai mare decat cea cu care a debutat Bursa din Shanghai, in 1990.

Jucatorii din piata se asteptau ca cel putin o treime din actiunile listate pe ChiNext sa inregistreze cresteri ale cotatiilor de peste 100%, iar la finalul primei sedinte 36% dintre ele au incheiat cu o valoare cel putin dubla celei de referinta.

In contextul speculatiilor intense, operatorul platformei bursiere a fost nevoit sa suspende tranzactiile tuturor actiunilor cel putin o data, pentru 30 de minute, doar in cursul diminetii, dupa ce aprecierile atinsesera 20%, declansand sistemul de securitate destinat stoparii speculatiilor excesive.

Cele mai multe titluri au fost suspendate si a doua oara, tot pentru 30 de minute, dupa ce s-au scumpit cu 50%, in timp ce o mica parte dintre ele au fost suspendate si a treia oara, la aprecieri de 80%.

Totusi, dublarea sau triplarea valorii de piata este un lucru obisnuit la Bursa din Shenzhen, deoarece titlurile intra la tranzactionare la valori foarte mici.

In prezent, autoritatile de reglementare studiaza peste 100 de cereri de listare la ChiNext, iar expertii se asteapta la peste 1.000 de listari anul viitor.

Din cauza posibilitatii scazute de a obtine fonduri pe pietele din China, peste 22 de firme chinezesti s-au listat pe Nasdaq in acest an, majorand numarul companiilor din China tranzactionate pe piata americana la 116.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri