"Nu exclud o fuziune cu Bursa din Sibiu. Pare un pas logic, dar aceasta trebuie sa fie o decizie a consiliului de administratie pe baza unei analize care sa releve care este solutia cea mai eficienta pentru actionari. Intre timp pietele au evoluat, Bursa de la Sibiu a devenit dintr-o piata completara, o piata care a intrat in competitie directa cu BVB si, ca urmare, cred ca o consolidare interna a burselor ar crea o platoforma mai buna pentru ca BVB sa devina un factor de atractie regional", a spus Stere Farmache (foto), potrivit NewsIn.

El si-a depus candidatura pentru un nou mandat la sefia institutiei, intrand astfel in lupta pentru acest post cu actualul vicepresedinte al BVB, Dan Paul, si cu secretarul general Mircea Botta.

In privinta concurentei cu actualul vicepresedinte, Farmache a mentionat: "Eu si Dan Paul am fost colegi in consiliul Bursei, dar cred ca, in afara de o relatie de colegialitate, candidatura la presedintie se face pe contul fiecaruia".

Bursa de la Bucuresti a primit 29 de candidaturi pentru functia de administrator, printre ultimii inscrisi fiind presedintele Bursei Romane de Marfuri, Septimiu Stoica, actualul administrator al BVB Dana Mirela Ionescu si avocatul Alina Cobuz-Bagnaru.

In ceea ce priveste planurile actualului presedinte al BVB pentru un nou mandat, principala directie strategica vizeaza consolidarea pietei bursiere pentru cresterea competivitatii.

Astfel, Farmache urmareste realizarea de parteneriate strategice cu celelalte piete din Romania (Sibex, BRM, OPCOM), in vederea fuctificarii experientei dobandite in administrarea pietelor spot si la termen, a marfurilor si energiei.

"Este necesar sa existe un factor de echilibru si coeziune de natura sa coaguleze resursele si expertiza existenta pentru consolidarea interna a pietei de capital din Romania", se arata in programul de dezvoltare al Bursei, transmis de Stere Farmache.

Ca directii concrete de actiune, seful BVB va incerca sa urgenteze aprobarea reglementarilor cu privire la conturile globale si vanzarile in lipsa, acestea fiind in prezent pe masa Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) spre aprobare.

Farmache identifica un cerc vicios in ceea ce priveste lichiditatea pietei. Astfel, daca Bursa nu are short-selling, nu va acea nici formatori de piata, ceea ce inseamna ca nu va fi lichiditate, acest lucru ducand si la absenta ofertelor publice initiale (IPO), deoarece investitorii migreaza catre pietele mai mature si lichide.

De asemenea, actualul presedinte isi propune si intarirea sectorului obligatar de la BVB, prin derularea de licitatii pe piata primara a titlurilor de stat prin intermediul BVB, in conditiile in care Bursa a implementat deja un model de licitatie electonica conform procedurilor MFP.

"Sectorul instrumentelor cu venit fix a fost un obiectiv al Bursei care a inceput sa se se materializeze timid, dar prinde un contur din ce in ce mai clar. Cred ca in perspectiva acoperirea ncesitatilor de finantare ale statului va duce la emisiunea pe piata primara si tranzactionarea pe piata secundara a unui volum din ce in ce mai mare de astfel de instrumente", explica Farmache.

El a adaugat ca Ministerul Finantelor va fi mult mai incurajat sa listeze la bursa certificate de trezorerie, in conditiile in care "bursa a demonstrat ca este o piata care poate genera lichiditate pe acest segment al instrumentelor cu venit fix".