In ultima luna, investitorii de pe pietele de actiuni americane au primit o serie de motive destul de puternice pentru un nou raliu de crestere pe finalul anului in curs. Insa, in ultimele sedinte de tranzactionare s-a simtit o nesiguranta din partea participantilor la piata in privinta continuarii trendului de crestere inceput in aceasta toamna, remarca analistii Bullbrokers Romania.
Printre motivele care sustin aceasta ipoteza se numara decizia Rezervei Federale de a derula un nou program de stimulare a economiei, alegerile partiale pentru Congresul Statelor Unite dar si prelungirea masurilor de scutiri de taxe anuntate in aceasta saptamana.


De cealalta parte a baricadei se afla yeldurile in crestere cerute de catre investitori pentru a cumpara bondurile guvernamentale americane, o intarire a dolarului american, temerile privind o incetinire a cresterii economice in China, precum si problemele cu care se confrunta zona euro.

“Cu toate ca nu am asistat la continuarea puternica a trendului de crestere pentru principalii indici amercani nu putem spune nici ca pietele au intrat intr-o perioada de corectie. Mai degraba se observa o mutare a atentiei investitorilor catre alte clase de active care se pot dovedi mai rentabile in aceasta perioada. Iar aici merita amintite atat bondurile americane, cat si piata metalelor, unde aurul, argintul si paladiul s-au numarat printre vedetele anului 2010”, se arata in raportul de analiza al Bullbrokers Romania.

Autorii raportului sunt de parere ca sentimentul pietei este mai degraba unul de aversiune fata de risc, si asta pentru ca cele mai recente evenimente macroeconomice indica o inrautatire a imaginii economiei americane. Primul semnal de alarma a fost tras vineri, cand raporul NFP a deziluzionat, iar rata somajului a crescut la 9.8%, stergand astfel perceptia privind perioada buna pe care economia americana o traversa.

In plus, in debutul acestei saptamani am asistat la o crestere a dobanzilor asociate bondurilor americane pe termen lung, fiind atinse cele mai mari randamente din vara anului 2008. Aceasta miscare a fost declansata de o masura care initial se credea ca va aduce un plus pietei de actiuni, anume prelungirea scutirilor de taxe intrate in vigoare in perioada Administratiei Bush.

“Masura are darul de a impulsiona activitatea economica, estimandu-se un plus de jumatate de punct procentual la cresterea economica de anul viitor. O serie de banci chiar si-au revizuit previziunile imediat dupa anuntul facut de catre Presedintele Obama, radicand estimarile pentru 2011 de la 3% la 3.5%. Insa gaura adusa in buget prin adoptarea acestei masuri, estimata a fi intre 400 si 600 de miliarde de dolari, a dus la cresterea dobanzilor bondurilor din cauza datoriei tot mai mare pe care Statele Unite o acumuleaza, existand chiar premisele unei crize similare cu cea aflata in desfasurare in zona euro”, se mai arata in raport.

Astfel, in prezent pietele de actiuni trec printr-o perioada de consolidare, delimitata de nivelul de 1200 de puncte pentru indicele S&P500 si 11250 de puncte pentru indicele Dow Jones. Aceste niveluri sunt intarite de urmatoarele zone de suport importante, situate la 1173 de puncte pe S&P500 si la 11000 de puncte pe Dow Jones, in timp ce limitele superioare se afla in zona valorilor de 1235 si 11450 de puncte, adica foarte aproape de cotatiile curente.

“Daca pietele de actiuni vor reusi sa se pastreze in intervalele descrise mai sus pana la o calmare a tensiunilor din piete, s-ar putea pune bazele unui raliu de crestere la inceputul anului viitor”, au conchis analistii Bullbrokers.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri