Asociatia Brokerilor a accesat fonduri europene nerambursabile de 1,5 milioane euro pentru formarea profesionala a angajatilor societatilor de intermediere si bancilor care sunt membri, primele cursuri fiind programate pentru luna iulie, scrie Mediafax.
"Credem ca este nevoie de educatie financiara in Romania. Am plecat de la ideea ca Romania inca nu este o piata de capital dezvoltata si bursa nu isi indeplineste scopul de a finanta economia. Vom organiza mai multe cursuri, seminarii si conferinte pentru pregatirea membrilor asociatiei in vanzare, negociere, management, dar si trei vizite la bursa de la Londra, pentru ca participantii sa invete din experienta altor brokeri. Pentru participanti costurile sunt zero", a declarat Dan Paul, presedintele Asociatiei Brokerilor.

Programul va debuta in luna iulie si se va derula inclusiv in 2012.

Asociatia si-a propus sa organizeze 11 cursuri cu o tema deja stabilita,
iar unul in functie de cerintele brokerilor. Cursurile vor fi organizate pentru maximum 1.000 de persoane, dintre care 30% pot fi femei, iar restul barbati.

Totodata, proiectul se adreseaza catre 630 de manageri si 370 de angajati care nu sunt in conducerea intermediarilor.

Cursurile si seminariile se vor organiza la Bucuresti, Constanta, Brasov, Cluj-Napoca, Sibiu, Timisoara, Iasi si Craiova.

Paul a adaugat ca Asociatia a participat cu 2% din fondurile accesate, respectiv 30.000 de euro.

"Deja aproape o treime din bani i-am primit si am inceput sa ne pregatim cursurile. Am strans deja experti pentru training, avem si un buget de publicitate. Printre cursurile pe care vrem sa le organizam este si unul de «Engleza afacerilor» sau de «Engleza financiara», care va fi sustinut de vorbitori fluenti de limba engleza si care sunt pregatiti pentru astfel de cursuri", a afirmat presedintele AB.

Potrivit lui Paul, Asociatia Brokerilor va solicita Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) sa recunoasca unele dintre cursuri drept programe de formare profesionala continua, pe care autoritatea de reglementare le solicita brokerilor.

Asociatia are 51 de membri, firme de brokeraj si banci, fata de 25 la infiintarea sa in ianuarie 1995.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri