Presedintele Basescu a declarat ca nu are nicio parere de rau ca pleaca de la Cotroceni, intrucat are sentimentul ca a facut tot ce a putut pentru ca Romania sa se modernizeze,chiar daca nu a fost "un presedinte genial", subliniind totodata ca poate alte tactici decat confruntarea ar fi fost mai bune.

Intrebat daca pleaca de la Cotroceni cu un sentiment de parere de rau sau de eliberare, presedintele Traian Basescu a declarat ca nu are "niciun fel de parere de rau".

"Nu am de ce sa am vreun regret, nu plec nici cu parere de rau, am sentimentul ca atat cat am putut, ca in mod cert n-am fost un presedinte genial, dar atat cat am putut am facut tot pentru a misca lucrurile inainte, pentru ca Romania sa avanseze, sa se modernizeze. Poate as fi putut face mai mult, poate alte tactici decat confruntarea ar fi fost mai bune, desi mi-am dat intotdeauna seama ca orice s-ar fi putut discuta daca pe masa de negociere se aducea si justitia. Si atunci am preferat aceasta batalie continua in care am totusi satisfactia ca cei care m-au suspendat de doua ori pentru cauza justitiei vorbesc astazi ce spuneam eu in 2005", a precizat seful statului, citat de Mediafax.

"Nu plec cu niciun fel de regret, cu niciun fel de parere de rau, doar cu intrebarea: oare puteam altfel sa fac mai mult? In acelasi timp, trebuie sa observ «se spune: presedintele este de 10 ani». Asa este, sunt de 10 ani aici, dar sunt putine lucruri pe care le poti face, daca nu ai un guvern partener. Iar mie mi-a dat Dumnezeu Guvernul Tariceanu in 2004-2008, cu care am avut o perioada de miere asa de vreun an, mi-a dat Guvernul Ponta aproape trei ani si am mai ramas la mijloc cu Boc, in perioada in care, pe buna dreptate, presa semnala faptul ca se face abuz de asumari de raspundere", a spus el.

Presedintele a mai spus ca abuzul de asumare de raspundere a fost "un lucru deliberat". "Stim ca o lege cum e Legea Educatiei nu va trece nehacuita prin Parlament, stiam ca, daca lasam codurile, Codul Comercial si Codul de Procedura Comerciala, s-ar fi facut harcea-parcea pe acel cod, stiam, daca legea micii reforme este lasata sa treaca prin Parlament, ar fi fost facuta terci, deci deliberat am utilizat acea procedura extrem de severa si mai putin democratica decat dezbaterea parlamentara. Daca as fi avut mai mult timp un guvern prietenos probabil ca se faceau mai multe", a explicat Basescu.

Intrebat ce a pierdut si ce a castigat ca om, Traian Basescu a spus: "Ce sa fi pierdut si ce sa castig? Am castigat enorm pentru onoarea care mi s-a facut de romani sa le fiu presedinte 10 ani. Castigul este enorm (...) cati sefi de stat ai Romaniei suntem in viata. Patru, pai sa fii unul din cei patru e mare lucru. Si vine al cincilea acuma. Sa speram ca-l prindem toti in viata si pe Iohannis dupa ce face 10 ani, ca sa fim cinci".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri