Sute de milioane de euro au fost investiti pana acum in proiecte imobiliare. Urmeaza miliardele: ansamble rezidentiale, parcuri comerciale sau hoteluri urmeaza a fi construite in urmatorii ani, atat in zona Bucurestiului cat mai ales in provincie. Desi exista nenumarate temeri legate evolutia firmelor de constructii dupa integrarea in Uniunea Europeana, un lucru este cert: piata de profil va creste si in acest an cu minim 25% pe fondul cresterii preturilor materialelor de constructii.

2006, anul constructiilor in Romania

Potrivit unui studiu CB Richard Ellis, citat de Rompres, 2006 va fi anul constructiilor in Romania, ceea ce explica evolutia ascendenta a pietei materialelor de constructii, care nu pare sa se lase impresionata de majorarile de preturi la materialele specifice, ce ar putea ajunge pana la 10 % din valoarea actuala, ca urmare a scumpirilor succesive la carburanti.

Spre exemplu, au inregistrat cresteri de preturi de circa 19% materialele pentru instalatii (tevi, fitinguri, coturi, robineti, racorduri, obiecte sanitare etc.). De asemenea, pretul unei caramizi a crescut de la 7.100 de lei pe bucata, in septembrie 2004, la 8.500 de lei, in septembrie 2005. si cheresteaua, un material foarte folosit in constructii, a inregistrat cresteri semnificative. In toamna lui 2004, un metru cub de cherestea costa 3,5 milioane lei, iar in 2005, aceeasi cantitate putea fi achizitionata cu 4,2 milioane. In fine, pretul unui alt material utilizat foarte des, cartonul bituminat, a crescut de la 23.500 de lei metrul patrat la 25.000 de lei. Scaderi de preturi au fost inregistrate la otel beton (de la 18.000/ kg, la 16.000/kg), la plasa sudata (de la 25.510 lei/kg, la 20.232 de lei/kg) si la electrozii de sudura (de la 73.364/kg, la 72.200/kg).

Materialele cresc in bloc. La preturi

La celelalte materiale de constructii se pare ca preturile vor fi afectate, din aceasta primavara, de majorarea costurilor la gaze si la energie electrica. Spre exemplu, la productia armaturilor, a cimentului si a betonului consumul de curent si de gaze este mai mare, spre deosebire de produsele din lemn, unde cuantumul este mai redus. Oricum, persoanele care aveau in plan sa inceapa in aceasta primavara constructia unei case vor fi nevoite sa-si refaca calculele. Astfel, cimentul, fier-betonul, tamplaria din PVC, geamul termopan, chiar si cheresteaua vor cunoaste cresteri de pret de aproximativ 8-10 la suta, conform specialistilor in domeniu.

Si costurile de achizitie pentru sistemele metalice destinate constructiilor civile si industriale vor inregistra o curba ascendenta. in felul acesta, scumpirea materialelor ar putea determina o crestere de 5 pana la maximum 10 la suta a metrului patrat construit. Pentru o casa de 100 de metri patrati din zidarie portanta cu ansambluri si plansee din beton armat sunt necesari 40 mc de caramizi, 20-25 mc de betoane si 2.500 de kilograme de armatura. Preturile medii practicate in prezent pe piata la principalele materiale sunt: beton: aproximativ doua milioane de lei pe metru cub ; fier beton: circa 22.000 de lei per kilogram ; caramida porotherm: in jur de 2,5-2,7 milioane de lei pe metru cub.

Finisajele cunosc si ele o spectaculoasa crestere. Piata sistemelor de invelitori a inregistrat, in 2005, vanzari de peste 10 milioane de metri patrati, in crestere fata de 8,9 milioane metri patrati in 2004. La aceasta se adauga si accesoriile, care reprezinta, in medie, 30% din valoarea totala. Pe aceasta piata activeaza aproximativ 500 de producatori de profil din principalele 20 de orase ale tarii. Vanzarile de tamplarie PVC si de geamuri termoizolante au crescut, in 2005, cu circa 25 la suta fata de anul anterior, ajungand la aproape 700 milioane de euro, dupa cum indica studiile facute de Neomar Consulting, companie specializata in cercetari de marketing.

Casa din vis e din lemn

Intre timp, casele executate din material lemnos incep sa patrunda pe piata romaneasca, desi acest tip de imobil nu prea a prins la romani, decat cel mult ca resedinta pentru vacanta, deoarece lumea prefera materialele clasice (caramida sau prefabricatele), considerate mai rezistente.

Insa constructiile din lemn reprezinta alternativa mai ieftina la cele din caramida, preturile pentru un metru patrat construit fiind intre 100 si 400 euro, in functie de materialele folosite. Convenabile si ca pret, si ca timp de asamblare, casele din lemn 'made in Romania' au devenit foarte cautate in America si Germania. Pentru a construi o casa din lemn, clientul trebuie sa aiba fundatia ridicata, iar montajul dureaza aproximativ o saptamana. Lemnul este tratat ignifug (contra incendiilor), antiseptic (contra cariilor) si fungicid (contra ciupercilor).

Rezistenta se asigura prin panouri tip sandvis autoportante pe o structura din rigle rasinoase, hidroizolate exterior cu folie PVC, izolate cu vata minerala si termoizolatie interioara cu folie de aluminiu si placate pe ambele fete cu placi din OSB. Tamplaria se realizeaza din lemn stratificat cu esenta de rasinoase, geamul fiind de tip termopan. tinand cont de criza de locuinte, este de asteptat ca aceasta sa fie decisiva pentru cresterea cererii acestui tip de case.

Cartelul gigantilor

Fiind cel mai mare consumator de ciment din productia totala, sectorul constructiilor civile are o pondere de peste 60% din comertul cu ciment. Astfel, cererea de ciment devine tot mai mare, piata avand un ritm de crestere anual de 3-5 la suta, dezvoltandu-se in special in domeniul livrarilor vrac. Piata cimentului reprezinta in prezent circa 6% din totalul pietei de constructii, apreciaza surse din Carpatcement. In Romania exista noua fabrici de ciment controlate de cele trei societati: Lafarge Romcim detine fabricile Medgidia, Hoghiz si Targu- Jiu; Holcim detine fabricile Turda, Alesd si Campulung, iar Carpatcement are in proprietate fabricile Bicaz, Deva si Fieni.

Cum se vede, practic, ele detin monopulul pietei de profil, lucru care a fost sanctionat de Consilul Concurentei in 2005. Astfel, Lafarge, Holcim si Carpatcement au fost amendate cu 28,5 milioane de euro, pentru practici concertate de stabilire in comun a preturilor de vanzare a cimentului. Amenzile au avut ca efect atat scaderea preturilor la acest produs cu aproximativ 6%, cat si desfiintarea Sectiunii Ciment din cadrul Asociatiei Patronale a Cimentului Cirom, urmarindu-se astfel, eliminarea cartelului celor trei producatori. Un alt efect este si anuntarea intrarii pe piata a unui nou jucator. Este vorba de una dintre cele mai mare companii turcesti, Sabaci Holding, care apartine producatorului Cimsa (Cimsa detine fabrici in Spania, Germania, si Orientul Mijlociu).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri