In cadrul acestei tranzactii, Mohammad Murad (foto dreapta) a preluat pachetul integral din Coldwell Banker Affiliates of Romania, cel mai mare jucator din segmentul de consultanta imobiliara, de la Alexandru Benga (care detinea 75% din actiuni) si de la Valentin Ilie (foto stanga), CEO-ul companiei si cel care detinea 25% din companie. Valoarea tranzactiei, care include preluarea master-francizei Coldwell Banker, nu a fost data publicitatii.

“Contextul tranzactiei a fost dat de faptul ca vechiul actionariat si-a dorit iesirea din business, iar cumparatorul si-a dorit in primul rand obtinerea unei sinergii la nivel de asset management, externalizandu-si astfel operarea activelor sale imobiliare catre o companie cu o expertiza foarte buna pe acest segment – Coldwell Banker Affiliates of Romania administrand portofolii intregi de active imobiliare, printre care cele ale Telekom Romania si UniCredit Tiriac Bank”, a declarat pentru wall-street.ro Valentin Ilie, CEO Coldwell Banker Affilates of Romania. Aditional, noul proprietar si-a dorit obtinerea unui venit constant din operarea unei master – francize.

Piata imobiliara incepe sa-si revina intr-un mod neobisnuit!

“Suntem unul dintre cei mai mari jucatori din constructii si din sectorul dezvoltarilor imobiliare. Aceasta preluare completeaza la nivel operational afacerile grupului detinut de familia noastra. Vom veni cu o alta abordare in imobiliare, alaturi de echipa Coldwell Banker si pregatim proiecte noi in sectorul rezidential. Vom finaliza dezvoltarile imobiliare de la Mamaia – Navodari, unde vom vinde 300 de apartamente, totul mobilat la cheie. De asemenea, vad un potential urias in trei mari zone din Bucuresti: Sisesti, Splaiul Independenti si Unirii. Sunt foarte surprins de potentialul sectorului rezidential din prezent. Piata imobiliara a inceput sa-si revina intr-un mod neobisnuit”, a declarat pentru wall-street.ro omul de afaceri Mohammad Murad.

El a declarat ca negocierile pentru preluarea Coldwell Banker Affilates of Romania au durat trei luni de zile.

Dincolo de schimbarea actionariatului, lucrurile raman neschimbate in ceea ce priveste Coldwell Banker Affiliates of Romania, spune Valentin Ilie, care va ramane in functia de CEO pe o perioada nelimitata. “Avem aceleasi echipe bune pe rezidential, property management, evaluari sau Real Estate Owned Management (administrare de proprietati preluate de catre institutiile finantatoare) si vom fi in continuare aceeasi consultanti care vor lucra alaturi de dezvoltatori sau banci, mai ales ca piata imobiliara a intrat deja de ceva vreme intr-o perioada mai pozitiva. Au fost ani lungi de criza, noi am venit cu un alt tip de gandire pe piata, nu am prins foarte mult din perioada cand banii se faceau mult mai usor iar modalitatea noastra de abordare si modul nostru de lucru s-au vazut an de an in rezultatele obtinute,” adauga Valentin Ilie, de numele caruia se leaga aducerea master-francizei Coldwell Banker in Romania.

“Ne vom concentra pe dezvoltarea de noi proiecte imobiliare si ne vom axa pe apartamente mici, la preturi decente. Cred ca, daca vei construi locuinte in zone cu transport accesibil si cu facilitati, la un pret de 900 de euro pe metru patrat, le vinzi ca painea calda, mai ales daca ai un expert in vanzari cum este Coldwell Banker, care nu ofera doar vanzari, ci si consultanta”, mai spune Mohammad Murad, omul de afaceri care a construit in ultimii zece ani peste 2.000 de unitati locative in blocuri si vile in mai multe cartiere din Bucuresti, dar si in Constanta.

Omul de afaceri este unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din Romania, avand mai multe hoteluri in Bucuresti si la mare. Pe langa lantul hotelier Phoenicia, Murad mai detine lantul de restaurante Spring Time si fabrica de conserve Mandy.

Citeste si:

“Vrem sa facem parteneriate cu alti dezvoltatori si banci si vom avea o alta abordare. Am observat multe probleme pana acum: dezvoltatorii imobiliari nu erau atenti la mai multe aspecte. Noi plecam acum de la targuri imobiliare cu tot felul de concluzii si vom face locuinte in functie de ce isi doresc bucurestenii”, adauga Mohammad Murad.

El a investit 4 milioane de euro intr-un complex rezidential in nordul Bucurestiului cu 90 de apartamente, care sunt scoase la vanzare la preturi cuprinse intre 46.000 de euro si 60.000 de euro.

Mohammad Murad, investitii de 4 mil. euro intr-un complex rezidential

Mohammad Murad, investitii de 4 mil. euro intr-un complex rezidential

Cine sunt actorii implicati in tranzactie

In anul 1982, Mohammad Murad a venit in Romania pentru a studia medicina, acesta urmandu-si studiile la Iasi si apoi la Bucuresti. In 1992, el a deschis primul lant de restaurante Springtime, dupa care acesta si-a inceput activitatea in domeniul turismului in 1998 cand a devenit actionarul principal al hotelurilor Perla si Majestic din Mamaia. Murad s-a implicat apoi in sectorul imobiliar. Firma Triumf Construct, membra a grupului Phoenicia, detinut de Murad, a finalizat lucrarile de constructie la ansamblul rezidential "Green Residence" anul trecut. Complexul este construit in Baneasa, pe strada Gheorghe Ionescu Sisesti. De asemenea, Murad detine firma Onix Residence, care a dezvoltat un proiect rezidential care va cuprinde la finalizare 456 de apartamente in apropiere de Carrefour Orhideea, investitie totala ce se ridica la 20-25 mil. euro.

Familia Murad investeste 20-25 mil. euro in 456 de apartamente

Familia Murad investeste 20-25 mil. euro in 456 de apartamente

Valentin Ilie si Alexandru Benga au intrat in imobiliare in 2007. Alexandru Benga a fondat si grupul de firme cu activitati in special in segmentul logistic, care ii poarta numele, care a devenit in 2012 parte a grupului francez STVA, unde a lucrat anterior cu Valentin Ilie. Valentin Ilie declara in 2007 pentru wall-street.ro, in primul sau interviu acordat presei de business, ca isi propune ca sa devina lider pe piata consultantei si a brokerajului imobiliar in primii trei ani de activitate, obiectiv atins in 2009.

Un nou jucator american ataca real estate-ul romanesc

Un nou jucator american ataca real estate-ul romanesc

Ce a cumparat Mohammad Murad

Coldwell Banker Affilates of Romania estima la finalul anului trecut afaceri in crestere de cel putin 5% a cifrei de afaceri pentru 2014, dupa ce in 2013 a inregistrat un rulaj de 23,2 milioane de lei (5,2 milioane de euro) vanzarile de locuinte direct de la dezvoltator fiind principalul motor al avansului. Property management si departamentul rezidential au continuat sa fie departamentele cu cea mai multa activitate in cadrul companiei. Divizia New Homes a inregistrat o crestere de 30% a numarului de apartamente noi vandute direct de la dezvoltator. Departamentul de Property Management si-a mentinut activitatea la un nivel constant, fiind administratori pentru un portofoliu de peste 700.000 de metri patrati.

Tranzactiile record au dinamizat piata de consultanta imobiliara

Tranzactiile record au dinamizat piata de consultanta imobiliara

Profitul net al Coldwell Banker s-a ridicat in 2013 la 1,1 milioane de lei (245.000 euro).

In 2014 Coldwell Banker Affiliates of Romania a intermediat vanzarea a aproximtiv 1000 de locuinte direct de la dezvoltator, numai in Bucuresti. Restul au fost locuinte vandute direct de la dezvoltator din alte orase, locuinte vechi si active REO. Compania are in prezent 45 de sucursale – cincisprezece in Bucuresti. Pe langa Coldwell Banker, printre principalii jucatori de pe piata de consultanta imobiliara se numara Colliers, JLL, DTZ Echinox, The Advisers/Knight Frank, dar si branduri locale cum este Regatta, Premier Estate sau RealTime.

Sursa fotografii: MediafaxFoto