"Ma deranjeaza declaratiile unor fosti sau actuali oficiali referitoare la scumpirea pretului la electricitate. Il voi elibera din functie pe vicepresedintele ANRE. E un gen de aroganta pentru care unii care au ocupat functii au fost urati de oameni. Este o perioada dificila, dar modul de raportare la oameni este important. Trebuie sa explici de ce majorezi pretul la electricitate cu 5 la suta. Probabil ca Lificiu nu are probleme cu majorarea de 5 la suta. Nu accept acest gen de aroganta pentru care PDL a fost detestat", a declarat Victor Ponta, intr-o conferinta de presa la Iasi, scrie Mediafax.

Cresterea cu 5% a pretului electricitatii "nu inseamna nimic", echivaland cu consumul generat de becul uitat aprins in baie, a declarat, miercuri, Petru Lificiu, vicepresedinte al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), care sustine ca decizia privind majorarea preturilor nu a fost inca adoptata.

"O crestere cu 5% la sfarsitul lunii nu inseamna nimic. Adica inseamna sa nu uitam becul aprins in baie cand plecam la serviciu", a afirmat Lificiu intr-o conferinta de presa.

Pretul reglementat al energiei electrice va fi majorat cu 5% pana la sfarsitul lunii iunie atat pentru populatie, cat si pentru consumatorii industriali, potrivit angajamentelor asumate de autoritati fata de FMI.

Citeste si:

Lificiu a spus insa ca nu a fost luata o decizie cu privire la modificarea tarifelor.

"Nu este vorba de o crestere de pret, ci de recunoasterea unor costuri. (...) Inca nu s-a stabilit", a spus Lificiu intr-o conferinta de presa, raspunzand unei intrebari.
Tarifele la electricitate si gaze platite de populatie sunt reglementate de ANRE din considerente de protectie sociala, dar Comisia Europeana si FMI au cerut Guvernului sa liberalizeze piata pentru a aduce preturile la nivelul din blocul comunitar.

Sursa foto: Wikipedia