Conditia de angajat nu este atat de dramatica pe cat pare, insa poate deveni in cazul celor care “tin cu dintii” de un loc de munca doar din considerente financiare. In acest caz antreprenoriatul este singura solutie, mai ales pentru cei care isi doresc sa traiasca liber.

“Cred ca viitorul va fi din ce in ce mai putin al corporatiilor si mai mult antreprenorial. Corporatiile vor fi mult mai automatizate, vor avea din ce in ce mai putini angajati. Sansa multora se afla in antreprenoriat. Trebuie sa se uite la tehnologie, care se va impune in orice domeniu. Vor trebui sa inteleaga online-ul”, a spus Vlad Stan, in cadrul emisiunii Start-Up Wall-Street difuzata la Radio Lynx si pe Wall-Street.ro.

SFATURI PENTRU ANTREPRENORI: Pune-i intrebari lui Vlad Stan si castiga o carte!

SFATURI PENTRU ANTREPRENORI: Pune-i intrebari lui Vlad Stan si...

Difuzat in fiecare miercuri, de la 12 la 13, Start-Up Wall-Street este un talk-show care se adreseaza antreprenorilor si celor care doresc sa inceapa un proiect pe cont propriu.

Urmareste emisiunea Start-Up Wall-Street de miercuri, 14 decembrie

Vlad Stan, antreprenor cu peste 10 ani de experienta in online, a lansat in 2008, impreuna cu doi oameni de afaceri din domeniul imobiliar, Victor Anastasiu si Pablo Rodriguez Gonzalez, fondul de investitii SeedMoney. Ponderile detinute de cei trei in fondul de investitii sunt aproximativ egale. Spaniolul Pablo Rodriguez Gonzalez, miliardar cu investitii de peste 50 milioane de euro in Romania, vine cu cei mai multi bani pentru finantare.

In doar cateva luni, fondul finantase deja mai multe proiecte, intrand astfel in actionariatul acestora. Intre timp, din cele circa 10 start-up-uri in care Vlad Stan alaturi de cei doi parteneri au investit, cateva dintre ele au iesit din ecuatie – printre acestea se numara XTwip.com sau Squeeqly.com.

Pe de alta parte, unele dintre proiectele pe care fondul de investitii le-a finantat merg foarte bine – printre ele se numara Brainient, firma a lui Emi Gal cu sediul in Marea Britanie la care SeedMoney detine o participatie de circa 14-15% sau 2Parale.ro a lui Dorin Boerescu, unde SeedMoney are o participatie mai mica, pana in 10%, conform lui Stan.

Cea mai recenta investitie a omului de afaceri prin SeedMoney este in SkinScan, o aplicatie pentru terminalele mobile ce analizeaza si previne aparitia cancerului in zona alunitelor.

Amintindu-si de perioada de pionerat in antreprenoriat, Vlad Stan afirma ca in prezent este mult mai usor sa iti dezvolti o afacere.

“Acum 20 de ani nu exista Internet, iar astazi nu mai accepta nimeni viata fara Facebook. Acum avem puterea unui server pe un singur mobil. Cum va arata lumea peste 20 de ani? Ar trebui sa ne punem cu totii aceasta intrebare. Sa-ti mai deschizi o agentie de turism pe Magheru este un lucru nebunesc, cand toata lumea isi va comanda vacanta de pe telefon. Unele domenii vor fi transformate radical de tehnologie”, crede Stan.

In plus, ultimii 3-4 ani, marcati de criza financiara, reprezinta o perioada propice pentru lansarea unui business pe fondul unei competitii mai putin agresive.

“Criza aceasta mi se pare putin fortata, sa avem un subiect de discutie. Lumea se transforma, lumea va arata altfel in viitor, putini se intreaba cum va arata viitorul lor peste 20 de ani. Cred ca aceasta este cea mai mare problema - lucrurile se schimba incredibil de repede, noi nu suntem pregatiti pentru aceste schimbari. Lucrurile se indreapta insa cu siguranta intr-o directie buna”, completeaza Vlad Stan.

Doua dintre intrebarile pe care si le pune in mod frecvent sunt legate de scopul sau in viata si cat de mult ii place ceea ce face.

Citeste si:

“Antreprenoriatul este singura solutie pentru viitor, mai ales pentru oamenii care isi doresc sa traiasca liber. Recomand oricui sa ia aceasta optiune ca alternativa. Trebuie sa fii pasionat, sa iti placa oamenii cu care te intalnesti, sa-ti placa clientii tai pentru ca majoritatea timpului ti-o petreci cu ei”, argumenteaza Stan.

Urmareste emisiunea Start-Up Wall-Street de miercuri, 14 decembrie

In opinia sa, exista doua tipuri de antreprenori: cei de tip mestesugar (care dezvolta ceva deja existent) si cei de tip designer (care gandesc produsul avand consumatorul in centru). “Poti construi orice acum, insa intrebarea este daca acel lucru vine cu adevarat in intampinarea nevoilor clientilor tai”, adauga Vlad Stan.

Indiferent insa de tipul de antreprenoriat pe care cineva il alege, trebuie sa aiba in vedere ca fara Internet nu va avea succes. In plus, viitorul antreprenor trebuie sa depaseasca barierele de limba, afacerile construindu-se acum la o scara globala.

“Nu mai poti face un business fara Internet, nici macar o covrigarie. Antreprenoriatul nu este numai despre bani, ci si despre ce pot sa fac eu mai bine, acel lucru unde eu am un avantaj fata de ceilalti, care este identitatea mea. Incercati sa iesiti din bariera de limba. Acum poti sa vinzi scaune din China in SUA cu un laptop de pe prispa casei”, mai spune Stan.

Sfaturi pentru viitorii antreprenori:

• Realizati ca traim pe o planeta in care acum suntem conectati in permanenta unii cu ceilalti.
• Construiti afacerea avand clientul in centru.
• Verificati necesitatea produsului pe care vreti sa-l vindeti.
• Discutati intai cu un business angel si apoi cu un fond de investitii. Daca lucrurile nu evolueaza asa cum va doriti, renuntati la colaborarea cu investitorul indiferent de marimea costurilor.
• Trebuie sa va placa oamenii cu care interactionati. Daca abia astepti sa te trezesti dimineata, inseamna ca esti pasionat de ceea ce faci. Doar in domeniul care iti place esti infometat de informatie.

O relatie de afaceri, ca un dans de tango

In luna octombrie, Vlad Stan a lansat TangoMeet.com, o scoala online de tango. Investitori in acest proiect mai sunt cei doi profesori argentinieni Sebastian Arce si Mariana Montes, alaturi de Catalina Rusu, Andrei Baican si Andreea Trascu.

Investitia in proiect s-a ridicat la circa 20.000 euro in dezvoltare, filmari precum si plata calatoriilor celor doi argentinieni spre si din Romania.

Abonamentele variaza de la 29 euro/luna, pentru o sedinta pe saptamana, pana la 49 euro/luna, pentru opt sedinte de tango online.
Proiectul este implementat in 60 de tari din lume, fiind remarcat si de presa din Argentina.

“Daca inainte eram agresiv, de cand dansez tango vad orice relatie ca un dans. Cand ma asez la masa de discutii nu vreau sa fiu brutal, sa am un impact negativ asupra partenerului meu. Este vorba doar empatie maxima, nu vreau sa-i demonstrez omului respectiv nimic”, povesteste Vlad Stan.

Care este opinia voastra despre antreprenori si antreprenoriat? Cum comentati declaratiile lui Vlad Stan? Propuneti aici antreprenori pe care sa ii invitam in cadrul emisiunii Start-Up Wall-Street.