Descopera mai multe idei de business pe Raftul cu Afaceri.

Girls Fashion Boutique a pornit din dorinta Luizei de-a petrece cat mai mult timp cu fiicele sale si de a dezvolta un business care sa le poata fi lasat mostenire. Dupa 13 ani de munca in companii multinationale precum Bic, Ferrero, Walmark, unde a profesat in trade marketing, Luiza renunta la un salariu lunar de 10.000 lei pentru a se dedica acestui concept, in care a investit 15.000 euro.

Un batic vechi de 30 de ani i-a servit drept inspiratie

Ideea de a realiza imbracaminte asemanatoare atat pentru fetite, cat si pentru mamici a pornit de la un batic cu motive etno, vechi de 30 de ani. Mama Luizei, care era croitoreasa familiei, i-a realizat nepoatei sale o fusta, iar ulterior Luiza s-a gandit sa-si creeze o piesa din acelasi material. “Adesea, eu si fiica cea mare ne imbracam la fel, chiar la botezul celei mici am avut tinute asemanatoare”, povesteste Luiza.

Girls Fashion Boutique, haine mama-fiica, mama-fiica, haine copii

In octombrie 2014, Luiza parasea job-ul din corporatie si punea bazele acestei afaceri. Cu o investitie de 250 de euro, care a constat in cumpararea unui material cu influente etno, Luiza realiza 60 de fuste pentru mame si fete. “Am pornit de la o scara mica pentru ca atunci cand treci de la un domeniu la altul fara sa ai experienta, nu trebuie sa risti toti banii pe care ii ai. De aceea a fost o investitie mica, pentru a vedea daca sunt pregatita sa fac pasul acesta, de a pleca de la salariul pe care il aveam la a accepta ca vor fi niste luni in care nu voi avea salariu”.

Sunt doua experiente diferite brand management-ul si design-ul vestimentar, dar au la baza simtul estetic, necesar cand compui o macheta de presa, dar si cand faci o rochita. O colectie inseamna sa iei un material si-l declini in diverse piese vestimentare, e ca si cum ai de comunicat un mesaj si poti sa il transpui intr-o macheta de presa, spot radio, mesaj pe internet sau la TV. Mesajul este acelasi, il declini in diverse modalitati de comunicare in functie de unde ti-e targetul tau. Asa fac si eu: iau materialul si ma gandesc la publicul meu: mame-fiice. Se preteaza, se potriveste?

Fuste din tul sau colanti cu animal print

Cererea clientelor sale pentru alte piese vestimentare a determinat-o sa inceapa sa produca si rochii, colanti, bluze si veste si sa atinga o gama larga de produse atat casual, cat si elegante. Insa cele mai cautate articole au fost fustele din tul sau colanti si camasile cu animal print, “tocmai pentru ca era o noutate, un risc, nu te asteptai sa vezi asa ceva pe un copil”, povesteste Luiza. Treptat, antreprenoarea si-a marit productia de la 60 de piese la 400 si 2.500.

Girls Fashion Boutique, mama-fiica, haine copii, haine mama-fiicaVolumul mare de haine produse s-a datorat colaborarii cu diverse fabrici de productie, precum cele din Topoloveni sau Ploiesti. De altfel, Luiza povesteste cum a plecat cu primele 60 de fuste la Apaca si cum a batut din atelier in atelier pentru a cauta un producator dispus sa-i realizeze cusaturile. Desi produsele Girls Fashion Boutique sunt realizate in fabrici, Luiza a inaugurat si un atelier in toamna anului trecut, in urma unei investitii de 10.000 euro, unde creeaza piese pe comanda.

Citeste si:

“Produc o buna parte din haine in fabrici, pentru ca pretul lor de plecare sa fie cat mai mic. Daca ar fi sa le lucrez in atelier, acelasi articol ar trebui sa coste de doua sau chiar de trei ori mai mult decat in fabrica. De asemenea, capacitatea din atelier este limitata si asta ar inseamna sa produc doar cateva articole, cu un pret extraordinar de mare”, spune Luiza.

Preturile hainelor Girls Fashion Boutique pornesc de la 170 lei un set rochii mama-fiica si pana la 430 lei, diferenta dintre cele doua tipuri de rochii fiind de aproximativ 30%. In schimb, rochiile produse pe comanda pot ajunge pana la 2.000 de euro pentru adulti. “Se castiga mai bine din rochii de lux pentru ca profitul pe bucata este mai mare, dar eu am ajuns sa castig bine din colectiile casual pentru ca practic pe astea le poarta mamele zi de zi, nu rochiile elegante pe care uneori le purtam la ocazii speciale”.

Facebook-ul, mana cereasca

In ceea ce priveste canalele de comercializare, Luiza vinde pe Facebook, indemnata de o prietena care a sfatuit-o sa aiba incredere in puterea Facebook-ului, dupa ce ea insasi vanduse borcane. Primele fotografii ale hainelor sale au fost facute in living, cu telefonul. Ulterior, Luiza a incheiat diverse parteneriate cu magazine locale din orase mici sau cu retailerul Cora, unde a livrat deja o prima colectie si are alte doua in curs. Acest parteneriat a ajutat business-ul sa devina accesibil cat mai multor persoane, in special celor reticenti la ideea de a cumpara online, dar si sa creasca volumul vanzarilor.

Girls Fashion Boutique, mama-fiica, haine mama-fiica

Anul trecut, Girls Fashion Boutique a inregistrat vanzari de 50.000 euro si un profit de aproximativ 15.000 de euro, iar pentru anul in curs antreprenoarea estimeaza o cifra de afaceri de 200.000 de euro. Pentru viitor, Luiza Willems pregateste colectii pentru mame si fii, pentru femei insarcinate si copii si chiar se gandeste la un rebranding, “pentru ca nu va mai fi o afacere doar pentru fete, va fi una dedicata vietii de familie”.