Sute de evenimente dedicate marelui compozitor vor fi organizate tot anul in Salzburg si in Viena
La 250 de ani de la nasterea lui Mozart, Austria asteapta de trei ori mai multi turisti decat in mod normal. Cele mai importante evenimente culturale vor avea loc la Salzburg si la Viena.

Intr-un fel, asocierea permanenta a lui Mozart cu Salzburg da impresia ca orasul in care s-a nascut nu mai are si altceva de oferit. Dar asta ar fi o parere gresita despre unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa. Orasul este impartit in doua de raul Salzach: intr-o parte se afla zona veche, dominata de Hohensalzburg, care dateaza din 1077 si este cea mai mare fortareata integral conservata din Europa. La fortareata se poate ajunge fie urcand cateva sute de trepte, fie prin intermediul telecabinei, varianta preferata de cei mai multi turisti. Tot in partea veche a orasului se afla si galerii de arta, muzee, sali de concert si o catedrala foarte frumoasa.

De cealalta parte a raului Salzach se afla zona moderna a orasului, unde s-au construit numeroase hoteluri, multe dintre ele in jurul incantatoarelor gradini ale Palatului Mirabell. E adevarat ca sunt foarte multe lucruri interesante si pentru turistii care nu se dau in vant dupa muzica. Dar prezenta lui Mozart domina localitatea, mai ales ca locul in care s-a nascut se afla in zona veche a orasului, iar locuinta spatioasa pe care parintii lui au cumparat-o dupa ce el a devenit celebru este amplasata in zona noua din Salzburg.

Cu prilejul aniversarii, Salzburg Provincial Museum a inaugurat, pe 27 ianuarie, ziua de nastere a lui Mozart, noi sali de expozitie, astfel ca, timp de un an, orasul va gazdui cea mai mare expozitie din lume dedicata lui Mozart. In perioada 24 iulie 31 august va avea loc festivalul anual de muzica din Salzburg, iar timp de sase saptamani vor fi interpretate cele 22 de opere compuse de Mozart. Trebuie mentionat ca in 1997 partea veche a orasului, precum si Palatul Schnbrunn din Viena, au fost plasate pe lista de monumente protejate a UNESCO.

La inceputul acestui an, in Viena s-a redeschis pentru vizitatori casa in care a locuit compozitorul, unde pe sase etaje se intinde o expozitie de obiecte si instrumente din perioada in care a trait Mozart. Atat Opera de Stat si Filarmonica, dar si toate teatrele din oras au in program, tot sezonul, cele mai importante lucrari ale lui Mozart. Iar pe 5 decembrie, ziua in care a murit, pe scena Operei de Stat se va interpreta Reqviemul, ultima compozitie a lui Mozart. De asemenea, festivalul de muzica si film care se desfasoara anual in fata Primariei (Rathaus) va fi dedicat in 2006 tot marelui compozitor.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23326&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri