Explozia de microbuze care fac curse ilegale de transport international de persoane subtiaza profiturile operatorilor principali
Numarul tot mai mare de transportatori ilegali care folosesc microbuze de 8+1 locuri i-a adus pe marii operatori de transport in sapa de lemn. Fenomenul, care a explodat la granita de Vest, a redus cu 50% numarul clientilor marilor companii de transport.

Potrivit legii actuale, microbuzele cu 8+1 locuri sunt asimilate autoturismelor si, prin urmare, sunt exceptate de la licentiere pentru transport. Cu alte cuvinte, aceste autoturisme nu au voie sa faca transport public. Desi Autoritatea Rutiera Romana spune ca, teoretic, prin aplicarea acestei ordonante, Romania s-a aliniat, din luna martie, la standardele europene in domeniu, transportatorii sustin ca in Europa orice fel de transport comercial, deci si cel executat cu autovehicule sub noua locuri, este posibil, insa trebuie autorizat. Practic, a fost semnalul de pornire pentru o noua afacere.

Pe piata, au aparut intreprinzatori care au achizitionat microbuze de 8+1 locuri si au inceput sa transporte persoane in Europa. Fenomenul este incredibil si a luat proportii. Dupa ce oamenii nostri de la Asociatia Carausilor Particulari din Romania au stat doua saptamani in vamile de la granita de vest, apreciez ca, in acest moment, 50% din transportul international de persoane se realizeaza prin astfel de mijloace de transport, spune Dragos Anastasiu, general manager la compania Eurolines.

Ioan Tatar, directorul Autoritatii Rutiere Romane (ARR), admite ca acest fenomen exista, insa el nu crede ca amploarea acestuia este asa de mare. Autoritatea Rutiera Romana si Politia de Frontiera inventariaza trecerile de frontiera. Daca o astfel de masina cu pasageri inregistreaza treceri repetate, ARR, pe baza datelor furnizate de Politia de Frontiera, sesizeaza Finantele Publice si Garda Financiara din judetul unde este inregistrat autoturismul respectiv, explica Ioan Tatar. Un microbuz de 8+1 locuri care efectueaza o cursa pana la Roma, de exemplu, incaseaza la un drum dus-intors aproximativ 1.600 de euro. De aici se scad cheltuielile cu combustibilul. Dupa doua zile de drum, soferul microbuzului se poate intoarce in tara, unde dupa o pauza scurta poate pleca din nou la drum.

Pentru o companie care opereaza aceeasi ruta cu autocare, cheltuielile sunt mult mai mari. Salariile pentru minimum trei soferi, diurne, cazari, plata autogarilor, plus impozitele si taxele. In plus, este nevoie de licenta de transport si de executie. Daca microbuzul face cursa pana la Roma in doua zile si se poate intoarce imediat, autocarul nu are acest avantaj. Numai ca microbuzele au si alte avantaje: nu au tachografe, ore de respectat pentru condus si odihna si, in plus nu merg prin granitele unde sunt controale, spune managerul de la Eurolines. Ion Comusi, managerul companiei C&I, spune ca un bilet pana la Roma si inapoi costa la compania sa 140 de euro. Cei cu astfel de microbuze nu platesc taxe si, prin urmare, ei au preturi mai mici, explica el.

Pentru marile companii de transport, efectele au fost dramatice. Aproximativ 90% dintre rutele noastre au pierderi. In plus, anul acesta avem o scadere de aproximativ 50% a numarului de calatori. Per total, incasarile au scazut cu 25%, in conditiile in care cheltuielile noastre au crescut tot cu 25% spune Dragos Anastasiu. Majoritatea transportatorilor mari se plang de faptul ca, daca anul trecut afacerea le mergea foarte bine, in 2005 vor incheia pe pierdere. A fost cel mai prost an pentru noi. Suntem pe pierdere. Daca anul trecut pe vremea aceasta investeam in achizitia de autocare, acum nu ne mai permitem, explica Ion Comusi.

Aceste microbuze mici au multe avantaje, spre deosebire de greoaiele autocare.

In schimb, au si multe dezavantaje, pentru ca sunt incomode si, in primul rand, periculoase, deoarece merg cu un singur sofer. In plus, in Vest, daca sunt descoperite sunt confiscate, iar oamenii raman pe jos, explica Dragos Anastasiu. Din punct de vedere economic insa, pentru cursele lungi nu este rentabil sa faci un drum de cateva mii de kilometri doar cu opt pasageri.Transportatorii spun ca, incepand cu luna martie a anului 2005, numarul persoanelor care apeleaza la companiile care efectueaza curse regulate in tarile din spatiul Schengen, a scazut cu pana la 50%, in conditiile in care traficul rutier a crescut per total in aceasta perioada cu 3%.

Ioan Tatar spune insa ca nu numai cresterea in amploare a acestui fenomen a cauzat pierderi companiilor de transport. Anul 2004 a fost bun pentru transportatori si pentru ca s-a inregistrat un aflux de calatori spre Spania, care pana in martie isi puteau rezolva legal situatia in aceasta tara conform promisiunilor autoritatilor. Dupa aceea, afluxul de persoane nu a mai fost asa de mare, spune Tatar. In plus, tarifele sunt din ce in ce mai bune pentru transportul aerian, si nu mai esti obligat sa cumperi bilet dus-intors. La acestea se adauga si acest fenomen al microbuzelor de 8+1 locuri, care a fost unul dintre factorii ce au contribuit la scaderile inregistrate de companiile de transport, incheie directorul ARR.

Fenomenul transportului cu microbuze de 8+1 locuri este incredibil si a luat proportii. Apreciez ca 50% din transportul international de persoane se realizeaza prin astfel de mijloace de transport.

Dragos Anastasiu,
general manager la compania Eurolines


Piata microbuzelor In expansiune

Conform datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme, vanzarile de vehicule comerciale sub 3,5 tone au crescut in primele zece luni ale anului 2005 cu 21%, in conditiile in care piata auto, per ansamblu, s-a apreciat cu peste 50%.
Aceasta crestere sub media pietei se datoreaza scaderii in aceasta perioada a productiei interne cu 8,3%. Insa, importurile de astfel de vehicule comerciale au crescut cu 58,4%.
Dragos Anastasiu, general manager la Eurolines, spune ca vanzarile de autocare cu peste 16 locuri au crescut in prima jumatate a anului datorita licitatiei pentru trasee interne.
Renault-Nissan Romania a vandut in 10 luni ale anului 2005, 121 de vehicule Trafic (8+1 locuri) si Master (8+1 locuri), cresterea fata de 2004 fiind de 93 %.
Nicolas Ianculescu, director general al Renault-Nissan Romania, spune ca urmarind evenimentele din ultimii ani, nu avem nici un element care sa arate o crestere a acestei piete in anul 2006.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri