Revelionul 2005/2006 s-a dovedit un succes pentru turismul romanesc. Asta daca privim prin prisma incasarilor si a gradului de ocupare. Exista insa un paradox daca luam in calcul numarul de turisti romani care au ales sa-si petreaca Sarbatorile intr-o locatie turistica. Un numar foarte mic raportat la numarul de locuitori ai Romaniei, insa, daca ar fi fost mai multi, nu ar fi avut unde sa doarma.
Primele statistici publicate de patronatul din turism arata, daca mai era nevoie, ca romanii sunt dispusi sa cheltuiasca oricat pentru a-si petrece Sarbatorile departe de casa. Evident, toti ar prefera o locatie din Romania, la munte, langa o partie de schi, intr-o zona cu restaurante bune, cu mancare traditionala si cu mese libere la orice ora.

Asa s-a intamplat si anul acesta, cand spatiile de cazare isi vandusera biletele pentru perioada sfarsitului de an inca din septembrie. In total, au plecat de acasa, in ultimele zile ale lui 2005, pentru a se caza in unitati hoteliere sau pensiuni, circa 98.000 de turisti, acestia cheltuind sub 250 de euro de caciula pentru cele patru-cinci zile de concediu. Un total de aproximativ 24 de milioane de euro, la care se adauga cele peste 6 milioane de euro cheltuite pentru serviciile turistice de cei numai 3.500 de romani plecati in decembrie peste hotare. Sumele, ce-i drept, sunt incurajatoare pentru afaceristii din turismul montan. Cele peste 30 de milioane de euro au fost scoase din buzunar in doar cateva zile, facandu-i probabil invidiosi pe proprietarii de hoteluri de pe litoral, care s-au cam batut de muste toata vara, din lipsa de clienti.

La capitolul perspective, lucrurile stau insa cam prost. O suta de mii de turisti in varful de sezon de iarna sunt putini. Cu 22 de milioane de locuitori si o populatie activa de vreo 8 milioane, situatia ar trebui sa fie mai roz. Optimistii ar putea spune ca exista o crestere evidenta, deoarece s-au inregistrat cu 13% mai multi turisti fata de anul trecut, iar tendinta ar putea fi in continuare crescatoare. Nu insa daca tinem cont de faptul ca spatiile de cazare au fost ocupate in procent de aproape 100% (intre 85 si 97%). Asta inseamna, dupa o logica elementara, ca numarul celor care vor sa mearga la munte de Sarbatori nu mai poate creste prea mult dintr-un motiv simplu: nu mai au unde sa stea.

Hoteluri noi, dar nu pentru turisti

Cea mai la indemana solutie ar fi ca afaceristii din turism sa investeasca rapid banii incasati in aceasta iarna in spatii noi de cazare. E drept ca s-a vorbit in ultimul an despre investitii masive in industria hoteliera. Zeci de milioane de euro au luat calea unor hoteluri impresionante, majoritatea de patru stele, astfel ca investitiile din turism figureaza la loc de cinste in economia romaneasca. Numai ca majoritatea acestor spatii sunt destinate turismului de business, si nu celui traditional. Locurile de cazare nou-noute se afla in marile orase, in special in Bucuresti, in timp ce statiunile turistice sufera in continuare din cauza lipsei investitiilor de amploare. Cele cateva vile sau minihoteluri, cu 15-20 de camere, care se construiesc din cand in cand in Predeal, Sinaia sau Poiana Brasov, nu pot in nici un caz sa acopere o cerere aproape dubla fata de spatiile existente. Si principala consecinta o reprezinta preturile, uriase pentru o industrie turistica aflata intr-un stadiu embrionar, inclusiv la capitolul servicii. De altfel, preturile mari (unele peste cele din tari vest-europene), serviciile precare si facilitatile ca si inexistente ii fac, de ani buni, pe turistii straini sa ocoleasca Romania, o tara cu o oferta naturala destul de buna pentru sezonul de schi.

Instalatii de transport pe cablu insuficiente


Dincolo de capacitatea de cazare a industriei, printre componentele ce fac atractiva o zona turistica sunt facilitatile. In sezonul de iarna, pe langa cai de acces, parcari, locuri de petrecere a timpului liber, foarte importante sunt partiile de schi si instalatiile de transport pe cablu, cele fara de care un practicant al sporturilor de iarna nu-si poate concepe vacanta. Si la acest capitol, statiunile montane sunt repetente, schiorii fiind obligati sa-si petreaca jumatate din zi asteptand la cozile pentru telescaun sau teleschi. Preturile isi fac si aici de cap, cererea foarte mare si absenta unei concurente reale conducand automat la stabilirea arbitrara a acestora. Evident, si in acest caz o crestere a numarului de turisti pe partiile din Romania ar bulversa definitiv acti-vitatea acestor instalatii de transport, si-asa sufocate si majoritatea vechi de 20-30 de ani. Cat despre restul infrastructurii, sa amintim doar ca accesul si parcarea in zona partiilor devin o adevarata aventura intr-o zi de weekend.

Perspective pesimiste

Sezonul de iarna va aduce anul acesta aproximativ un milion de turisti, potrivit estimarilor Agentiei Nationale pentru Turism. Asta inseamna aproximativ un sfert din totalul turistilor asteptati pe intreg anul 2006. Ceva peste 300.000 vor fi straini, dar toate aceste cifre nu sunt in nici un caz in masura sa multumeasca pe cineva. Ponderea in PIB a veniturilor din turism rama-ne foarte mica, sub 2%, in timp ce tarile vecine, cu o populatie mult mai mica si cu un potential sub cel al Romaniei, au venituri duble sau triple din turism. Autoritatile spera ca abia dupa 2010 contributia sa ajunga la 4% din PIB, dar deocamdata Romania se afla in situatia paradoxala in care nu mai poate inregistra o crestere a numaru-lui de turisti pentru ca spatiile de cazare si-au atins limitele.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri