Facultatea in frac

In urma cu putin timp, Mircea Sarbu argumenta pe o pagina intreaga, cu argumente logice si coerente, cum ca invatamantul la distanta este nu numai plin de virtuti, ci si ca “educatia online poate schimba sistemul academic actual”, in sensul ca ii va putea lua locul din fata intr-o zi, nu foarte indepartata.

Om de bun-simt, autorul si-a bazat intreaga constructie pe ipoteza de bun-simt ca, daca are sub nas un curs mai bun, studentul invata mai bine. Or, psihologia studentului nu e chiar la indemana oricui: nici a studentului insusi (actual sau fost), nici a profesorului pe care l-am auzit la radio: “Pai eu predau si la Stat si la Particulara. Ce, sunt mai prost cand predau la Privata?” si nici a vice-rectorului de la Spiru Haret, cu care am polemizat intr-o emisiune pe subiectul calculatoarelor care inlocuiesc profesorii.

Si eu, om rational prin formatie, aveam acceasi convingere pana cand am vazut rezultatele unuia dintre rarele studii de anvergura care cautau sa gaseasca si explice criteriile care fac diferentele dintre universitati, sau, altfel spus, ce ii face pe studenti sa invete cu spor. Ei bine, in acel clasament, calitatea profesorilor (criteriu generic ce includea, implicit, si calitatea cursurilor) era abia pe locul al 5-lea, spre marea mea surpriza si spre parerea de rau a profesorului de la radio care afla, astfel, ca prezenta lui printre studenti e mult mai putin importanta decat isi inchipuie.

Pe primul loc intre lucrurile care dau valoare unei universitati era calitatea studentilor. La inceput, acest cerc vicios (calitatea universitatii, care e, in fond, acelasi lucru cu calitatea studentilor ei, e determinata de… calitatea studentilor!) mi s-a parut un non-sens, insa m-am lamurit cand am citit pana la capat. Urma in lista prestigiul institutiei (tot un aparent cerc vicios), exprimat printr-o serie de indicatori calitativi si, apoi, spatiul fizic in care functiona universitatea: zidurile, curtea, bancile… adica atmosfera de acolo, cu alte cuvinte, care nu facea, insa, referire si la dotarile tehnice.

Concluzia era ca studentul invata cu atat mai bine cu cat il pui intr-un mediu mai civilizat. Si invers… Intr-adevar, de invatat inveti si aprofundezi acasa, sau la biblioteca, asa cum zice si Mircea Sarbu, insa in universitate si la cursuri “inveti” sa fii civilizat, fara sa-ti dai seama sau chiar impotriva vointei tale.

Cand studentul se vede inconjurat de oameni civilizati, pasionati de domeniul pe care au venit sa-l studieze, cand simte admiratia celor din jur pentru statutul lui privilegiat de membru al unei comunitati invidiate, cand trece prin aceleasi locuri prin care au trecut in sute de ani oameni despre care se vorbeste cu respect, atunci devine si el mai civilizat. In prima saptamana mai putin, in a doua mai mult, si tot asa, iar dupa cateva luni s-ar putea sa fie de nerecunoscut, cel putin cat timp e printre ceilalti si in interiorul universitatii. Si, fara sa-si dea seama, se simte obligat sa invete mai mult si mai bine. Si invers… Daca un om civilizat nimereste din intamplare intr-o multime alcatuita din oameni care nu au mai nimic in comun in afara interesului pentru pretul scazut al diplomei, care au ales acea universitate doar pentru ca era mai aproape de casa si pentru care e absolut acelasi lucru ca “studiaza” finante, marketing, drept, informatica manageriala, stiinte politice sau relatii internationale, care merg la cursuri intr-o hala in care inainte se asamblau tractoare sau se tineau sedinte de partid… ei bine, acel om incepe sa-si piarda civilizatia cu care a venit. In prima saptamana mai putin, in a doua mai mult, si tot asa, iar dupa cateva luni s-ar putea sa fie de nerecunoscut, cel putin cat timp e printre ceilalti si in interiorul universitatii.

Sigur ca multi vor sari in sus si vor obiecta ca un om nu se (de)civilizeaza in cateva saptamani, insa aici e vorba doar despre comportamentul civilizat si nu despre toata mentalitatea, cu valori, principii, reprezentari, atitudini etc. Si orice schimbare incepe aproape intotdeauna cu comportamentul, restul vin si ele, dupa aceea. Sunt foarte putini studenti capabili sa invete singuri, in orice conditii. Daca ar fi asa, nici nu ar mai fi nevoie de universitati, cum spune si Mircea Sarbu; Internetul, YouTube, platformele de socializare si Spiru Haret ar fi suficiente. Cand dl Gaf-Deac afirma cu patos: “Noi, la Spiru Haret, avem o gramada de calculatoare, de aceea nu mai avem nevoie de atatia profesori.” (la Spiru exista un profesor la 150 de studenti, fata de media de la Stat de 1 la 20), asta voia sa ne faca sa credem. Insa eu cred ca el stie ca studentii invata din mandrie pentru grupul din care fac parte, dar nu o spune in public.

De aceea sunt eu convins ca o universitate care si-ar selecta studentii, la admitere, in functie de cat de civilizati sunt, ar putea ajunge repede in Top 500.