Dezinflatia merge mai bine decat prognoza BNR (si datorita amanarii unor cresteri administrative de tarife ca si “efectului legumelor”) existand sanse apreciabile sa se situeze sub 6,2% la finele anului; productia industriala are o dinamica ce sugereaza ca a amortizat relativ bine socurile anului trecut; PIB-ul a crescut, probabil, cu peste 6,5% in sem.1; productivitatea muncii pe sem.1/2006 este cu peste 10% superioara celei din sem.1/ 2005; veniturile bugetului public la finele lui iulie erau cu cca 23% peste cele consemnate in perioada ian-iulie 2005; somajul era de cca. 5,3% la finele sem.1, a.c.
Datele mentionate mai sus contin stiri bune, ce merita sa fie consemnate, dar interpretarea lor trebuie sa fie echilibrata. Nici extaziere, cum intalnesti la unii, dar nici recuzare pe toata linia cum fac altii.
Sa dau exemple de nuantare necesara a unor interpretari pe care le consider excesiv de negative. Putem avea obiectii metotdologice serioase fata de masurarea inflatiei, dar este incorect sa punem la indoiala mersul dezinflatiei, cel putin in acest an. Este adevarat ca avem o productivitate foarte scazuta in economie (fata de cea medie din UE) si ca anul 2005 a ingrijorat in aceasta privinta. Dar, in sem.1. a.c., evolutia productivitatii, in ansamblu, a fost pozitiva (fie ea realizata prin reducere de personal). Intrebarea cheie este daca in anii ce vin productivitatea ne va ajuta sa limitam deficitele externe. Amenintarea “bolii olandeze”, despre care am aminit in mai multe randuri, ramane, in opinia mea.
Este iarasi adevarat ca salariul real nu a tinut pasul cu cresterea PIB-ului in 2006, dar nu putini romani au venituri nesalariale importante (in care includem si veniturile din economia subterana). Sa nu omitem ca peste 2/3 din PIB este produs de sectorul privat si ca nu politica publica poate dicta nivelul mediu al salariilor (char daca ea poate impune un salariu minim). Iar anii trecuti au revelat cresteri rapide ale salariilor, care au marit si ele deficitele externe. Se afirma ca se produce mult pe stoc. Dar dinamica cifrei de afaceri in industrie fata de productie nu a fost mult diferita in sem.1, a.c. In plus, este posibil sa asistam la o refacere de stocuri in anumite sectoare.
Nu este bine sa cadem in extrema cealalta, in neglijarea slabiciunilor economiei noastre. Desi rata de formare a capitalului a crescut ca pondere in PIB, datele nu indreptatesc, consider, sa credem ca PIB-ul poate creste cu peste 6,5% anual. Adica, o crestere a PIB-ului peste acea cifra este probabil sa nu fie sustenabila. Este hazardat sa se afirme ca suntem intr-un punct de inflexiune, care ar semnaliza productia (investitiile) ca principal motor al expansiunii cererii interne, in mod durabil. In acest context, trebuie examinata structura acestor investitii, daca ele asigura transfer de tehnologie inalta. Aceasta judecata trebuie pusa in relatie cu deficitele externe. Cum bine au sesizat unii, la investitii straine directe sunt incluse si imprumuturi intra-firma, ceea ce arunca o alta lumina asupra volumului lor. Somajul este mic, dar sa nu uitam ca avem un export masiv de forta de munca si piata muncii interne, in anumite domenii, este tensionata. Este bine sa fie diminuat CAS in mod curajos, pentru a stimula oferta de de slujbe.
Executia bugetara in 2006 s-a soldat, pana acum, cu o crestere spectaculoasa a veniturilor fiscale. Spre deosebire de 2005 este probabil ca acest an sa inregistereze o crestere a incasarilor din impozitul pe profit, ca pondere in PIB (dar inca inferioara ponderii din 2004!). Si la impozitul pe venit s-ar vedea o evolutie similara. Mult cresc incasarile din TVA, pe seama consumului. Consumul si cresterea fiscalizarii economiei (cota unica extinsa, plus noi taxe si impozite) pot aduce veniturile proprii ale bugetului la pste 32% din PIN in 2006. Dar aceasta s-ar datora, repet, alaturi de cresterea rapida a PIB-ului si extinderii fiscalizarii.
Disputa intre cei care elogiaza si cei care recuza cota de 16% trebuie purtata pe tema urmatoare: cu fiscalitatea actuala asiguram cresterea veniturilor proprii ale bugetului la peste 35% din PIB in cativa ani avand in vedere nevoile unei economii intrate in Uniune? Eu am dubii in aceasta privinta, in afara de cazul in care am vedea o crestere remarcabila a incasarilor bugetului provenite din economia rurala (inclusiv printr-o agricultura orientata considerabil mai mult spre piata).
Chiar daca imbratiseaza paradigme diferite, sau sunt angajati politic, economistii care doresc sa ajute politica publica trebuie sa fie echilibrati, cat mai obiectivi, in judecatile pe care le formuleaza.
