Bureaucratics. Cosmar de zi

Ai o mica afacere, iti ocupa prea mult timp cu detaliile ei persistente, dar iti si plateste costul vietii, relativ modeste dupa standardele antreprenoriale sau corporatiste din Romania. Esti destul de multumit de viata ta. Te mai apuca din cand in cand ambitiile antreprenoriale, dar stii ca o afacere de anvergura mai mare atrage dupa ea probleme mai multe, mai mult timp si energie dedicate, riscuri financiare mai grave si, nu in ultimul rand, mai multe interactiuni cu autoritatile si birocratiile, atat cele in sens restrans cat si cele in sens larg, atat alea hard, cat si alea soft. Fie vei avea de lucru cu statul pur si dur - ANAF, Registrul Comertului, agentii, ministere etc. -, fie cu acele firme si organisme aparent private, dar care depind de stat si pe care nu le poti evita, fie ca le consideri individual, fie in clase. Ti-e sila si de unele, si de celelalte.

Asa ca iti duci afacerea inainte cu ciclicitatile ei sezoniere, cu ani mai buni si cu ani mai rai. Dar acum te sacaie o situatie care a aparut ca din senin si care este atat de banala pe cat de greu este sa iesi din ea. Un fleac, dar unul de cosmar.

Acum vreo doi ani a trebuit sa schimbi o contabila cumsecade, dar prea in varsta pentru a mai face fata schimbarilor dese de mediu fiscal. Ai ales alta fara sa o cunosti personal si ignorand importanta alegerii, obisnuit fiind cu cumsecadenia celei de dinainte. Ai gresit si acum platesti.

Alegerea unui contabil bun este esentiala, dar nu in felul in care este importanta alegerea unui mecanic bun, de exemplu, ci pentru ca ai de-a face in primul caz cu o autoritate in sens larg. Prin sistemul de reglementare si taxare, prea complicat pentru muritorii de rand, si prin privilegiile pe care statul le confera „consultantilor fiscali”, orice antreprenor este practic obligat sa aiba un contabil. Mai mult, odata cu obligatia asta vine la pachet (sau cel putin venea pana recent) si un aranjament care sifoneaza toate costurile la antreprenor. Englezismul relevant aici: moral hazard.

Din prostie sau din nesimtire, noua ta contabila ti-a incurcat platile si raportarile la ANAF. Ai renuntat la ea, dar bineinteles ca prejudiciul pe care ti l-a provocat nu ai putut sa-l recuperezi. Pentru greselile contabilului, antreprenorul este responsabil. In orice caz, chiar daca pentru firme mari se pune altfel problema, pentru antreprenori si sume mici posibilitatea unui demers formal de recuperare a prejudiciului este practic nula.

S-ar putea spune la prima vedere ca ai avut parte de un accident punctual peste care se poate trece. Ca atunci cand iti varsa ospatarul niste vin rosu in poala. Dar nu e asa, pentru ca ceea ce ti-a facut acea contabila este ca atunci cand cineva iti ia un colt de camasa si il baga intre rotile dintate ale unui mecanism aparut din cele mai urate distopii steampunk: masinaria ANAF te trage in maruntaiele ei cu tot cu camasa si cu tot cu cei de care te agati disperat pentru a scapa.

Si te molfaie mult si bine cu somatii, fise (simpatica denumire pentru documente care bat spre suta de pagini), popriri, executari de sume, dobanzi si penalitati in crestere. De ce? Pentru ca diversii functionari care ar trebui sa reactioneze la beleaua ta sunt imposibil de gasit (ba se muta sediul, ba intra mesajele in spam, ba se fac disponibilizari, ba se schimba telefoanele de contact, ba sunt pe teren) si de coordonat (ba nu ajunge noua situatie de la biroul A la biroul B, ba nu se comunica noua situatie la banca). Cu alte cuvinte, birocratie in cea mai pura forma.

Intr-un aparent final, cand crezi ca ai scapat dintre dintii tociti ai statului in sens restrans, te asteapta iarasi rotile bine unse ale statului in sens larg. Pentru ca ce altceva sa fie sistemul bancar decat alta birocratie cu fata capitalista, controlata de la centru de BNR?

Iti aduci aminte de anii de inceput ai afacerii, de traumele primului import, cand in sediul incomod si aglomerat al bancii inca neprivatizate a trebuit sa astepti mult in picioare, apoi sa suferi sicane pe la ghisee, sa inveti cum se da o atentie, si sa lupti cu prezumtia de vinovatie: profiti deci probabil furi, platesti in avans deci probabil speli valuta, importi deci oricum esti impotriva natiunii si a balantei comerciale.

Acum au trecut anii si la banca e aparent altceva: sediul e redecorat in culori armonioase si esti poftit pe fotoliu de catre tinere amabile. Dar aparenta se dizolva pentru ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de pe ecranul domnitei si a celor cu care vorbeste ea la telefon despre situatia ta.

Sumele pe care le ai de plata nu pica pe OP-urile tale si primesti pe un post-it un total cu vreo 30% mai mare. Trebuie sa pui banii toti in cont si sa ii traga statul asa cum vrea el. Nu vrei din principiu sa creditezi statul? Consideri ca deja te-a terfelit si pungasit indeajuns? Vrei sa vezi o lista defalcata cu sumele poprite? Trebuie sa scrii de mana o cerere adresata bancii. Se aproba in vreo doua zile si poti primi lista. Rotile isi schimba sensul: inapoi prin birocratia soft catre birocratia hard.

Contul e „dormant ” si trebuie sa depui o suma si apoi sa o retragi. Altfel nu iese din starea asta de „dormant”. O coada mica la casierie, cateva minute din viata, un sfert de ora, ce daca e lipsit de sens, e un fleac. Apoi, chiar daca pui banii aia gramada, plus 30%, mai e o problema: nu se vor duce din cont pana nu ti se actualizeaza datele. S-a schimbat ceva in situatia firmei? Nimic. In orice caz, aduceti dumneavoastra un certificat constatator nu mai vechi de 30 de zile. CUI-ul, certificatul de inregistrare mentiuni (articulat, certificatUL), cartea de identitate, stampila si apoi, cireasa de pe tort, completati formularele de actualizare. De mana si in mai mult de un exemplar.

Dar poate nu vrei sa aduci certificat constatator, poate nu vrei si nu ai nimic de actualizat? Domnisoara te roaga sa nu tipi la ea (nu tipi, dar ai asa o indignare in ton). Asadar nu se poate rezolva in nici un caz pe loc. Daca puneai banii in cont acolo ramaneau. Asta e, ai semnat un acord la deschiderea contului si trebuie sa il respecti. Bati in retragere. Cand sa pleci, apare un A4, care este stampilat, semnat, apoi iti este inmanat. Lista cu sumele defalcate. Pai nu mai trebuie cerere de mana aprobata? S-o iei ca pe un favor, intrebi? Dincolo de birou e o expresie de repulsie amestecata cu marinimie.

Pleci. Pe drum te gandesti iar la cat de neputincios esti. Vezi tot absurdul si ridicolul situatiei. O piramida de artificii inutile doar ca sa justifice cumva acea realitate cruda: esti furat. Iti vin iar ideile alea anarho-capitaliste si stii ca aproape nimeni nu vrea sa le auda. Incepi sa visezi la singurul compromis prizabil si ceva mai popular, un stat minimal, dar foarte minimal. Cum era?

Se traieste pe spinarea ta. Trebuie sa dai de la tine. Dar de ce asa? De ce nu mai simplu? De ce nu o suma fixa anuala, pentru a scapa de tot circul? Sa fie mare, o duci. Sa ia toti batranii cu pensiile lor si sa puna peste niste cheltuieli militare de bun simt, pentru „apararea nationala” (stii ca aici sunt de fapt probleme insurmontabile, dar treci peste, de dragul visului). Sa imparta totalul la numarul de cetateni intre 15 si 65 de ani si asta e. Cat poate fi? In orice caz nu mai mult decat acum. Esti chiar dispus sa platesti un timp, pentru inceput, sarcina altora. De produs bunurile si serviciile ne vom ocupa noi astia antreprenorii, mici, mari, mai cu talent, mai fara, nu putem sa o facem mai prost ca molohul. Nu avem cum, nu ne va lasa concurenta. Sigur ar fi mult mai bine pentru cea mai mare parte a populatiei.

Dar cu cine sa vorbesti? Are si birocratia asta nivelurile ei. La etajele inferioare sunt oamenii de la ghisee de care te freci tu zilnic. Cei in fata carora iti rabufnesc frustrarile. Poti sa te vaiti si sa te certi mult si bine. Nu rezolvi nimic, ba ii umpli si pe ei de draci, daca nu aveau deja. Si ei sunt victime. Si la nivel hard, dar si la nivel soft.

Visand, te duci direct la banca aia unde domina portocaliul in schema de culori. Sabotii lor patineaza mult mai usor. Iti deschizi un cont nou imediat cu un minim de acte, rezolva ei reglementarile pentru tine si nu completezi nimic de mana. Doar semnezi. Se vede ca vin din leaganul capitalismului si ca nu au preluat aici o structura de stat, cu tot cu metehnele de rigoare.

Noroc cu astfel de baloane de normalitate, ca altfel incepeai iar sa te gandesti la alegerile alea pe care le faci rar in viata: sa iei calea pietei negre nu vrei, capcanele sunt prea mari, libertatea asta e prea riscanta, basca fauna interlopa. Pe de alta parte, cealalta alternativa rationala este cu mult mai respingatoare: nu crezi ca exista pe lume ceva mai murdar si mai damnabil decat calea catre etajele superioare ale birocratiei si politicii.

Ar insemna sa te iluzionezi ca poti sa te cateri pe masinaria care te-a terfelit si, odata ajuns la manivelele de sus, sa o opresti. Ar insemna sa fii complet nebun: pana sus s-ar putea sa te sufoce toti cei care vor sa ajunga in acelasi loc, dar cu alte scopuri. Sau iti vor da in cap si ei, si cei care sunt deja acolo sus: marii birocrati, marii politicieni, marii bancheri, care sunt toti la manivele si stiu ce fac. Te vor strivi cu mai multa sete cand vor afla ce vrei de fapt. Si de sus si de jos, si din stanga si din dreapta, vei fi anihilat. Pentru ca vrei sa opresti masinaria dementa, si prea multi depind de ea. Le e foarte frica de ce ar putea urma. Unii stiu sigur ca vor pierde fabulos de mult.

Dar esti sigur ca pe drumul spre butoane nu te vei imbolnavi tu insuti de etatism? Daca de acolo vei avea alta perspectiva asupra micilor terfeliti patetici? Si apoi, chiar daca reusesti sa o franezi cumva, vor fi alti mari oameni de stat, calare pe alti molohi nationali si internationali, si vor veni sa te inlature, sa ii striveasca si discrediteze pe cei asemenea tie, si sa reporneasca aparatul de stat, sau chiar sa puna altul in loc, mai eficient pentru ei, sa-si recupereze si ei niste daune cu ocazia asta.

Dar incerci sa te potolesti, sa-ti revii. Te duci acasa, ii imbratisezi pe cei dragi, te linistesti si speri sa uiti de mizeriile cotidiene. Iar daca nu se intampla, te asezi in fata tastaturii si iti versi naduful intr-un word. Apoi sui textul pe net si iti inchipui ca arunci cu idei in moloh si ca, daca suficient de multi altii fac la fel, ceva remarcabil se va schimba.

Intre timp, lucrurile par ca se schimba in mai rau. Masinaria e tot mai nebuna. Poate o fi mai bine sa emigrezi? In Brazil o fi bine?


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.