Primele ganduri de la Stanford: care este rolul nostru, ca tara si ca popor?

Dupa mai multi ani de munca in mediul de afaceri european, mai bine zis in spatiul economico-cultural de limba germana, m-am decis sa iau o mica pauza pentru a intra in contact cu mediul economic de dincolo de Ocean. Si am ajuns pe Coasta de Vest, in California, intr-unul din cele mai mari campusuri universitare din lume (daca nu cel mai mare), cel al Universitatii Stanford. Ceea ce te copleseste aici de la inceput sunt spatiile. Campusul pare pe harta a fi in imediata apropiere a orasului San Francisco. Dar pana in San Francisco ai circa o ora de condus pe autostrada. Poti sa te decizi sa vezi orase ca Los Angeles sau Las Vegas. Vei avea nevoie de doua ore, doua ore jumatate … de zbor. Cu masina iti trebuie aproape o zi. Restul e mult mai departe.

Campusul este la randul sau un orasel. Sunt 20.000 de studenti aici, ceea ce reprezinta insa doar 6% din cei ce au aplicat la una din facultatile campusului. Iar trierea valorilor se vede. Cand vorbesc de valoare ma refer la performanta, la dorinta de a fi campion. Nu numai in stiinta, ci in orice faci. Un profesor de la GSB (Graduate School of Business) imi spunea ca, statistic, daca Stanford ar fi o tara, aceasta ar fi una dintre cele care au cei mai multi savanti recunoscuti (inclusiv castigatori de premii Nobel), dar si a saptea tara ca numar de medalii castigate la ultimele Jocuri Olimpice. Si asta spune ceva de mentalitatea celor de aici.

Al doilea lucru care te izbeste este conservatorismul. Campusul este un loc prietenos cu cladiri ce par vechi - in fond, nici una nu este mai veche de 150 de ani -, relativ joase (cu exceptia Turnului Hoover) legate de strazi si alei ce iti dau tot timpul impresia ca esti intr-un mare parc. Iar planul de extindere a campusului nu s-a schimbat nici el de pe vremea lui Leland Stanford, care a decis ca arealul sa se extinda la fiecare 10 ani cu un perimetru egal cu cel al spatiului central al universitatii. Si cu doua exceptii (deceniul celui de-al Doilea Razboi Mondial si al Razboiului din Vietnam) asa s-a si intamplat. Pana si autobuzele care circula in interiorul campusului se numesc “Marguerite”, numele primului cal care, la inceputuri, tracta caleasca cu care se organizau plimbarile prin domeniu.



Al treilea lucru care te izbeste este Puterea. O simti la tot pasul. Si atunci cand vezi atata frumusete arhitecturala care s-a creeat si se creeaza fara limitari pecuniare de vreun fel, si atunci cand citesti cam cati dintre oamenii din topurile Forbes sunt absolventi de Stanford (ce e drept, o mare parte din tot ce s-a intamplat si se intampla aici se datoreaza si sustinerii financiare din partea acestora); dar si atunci cand, plimbandu-te pe alei, poti admira sculpturile originale ale lui Rodin (proprietate a Universitatii) si cand bei o cafea la pranz,saluti din reflex lumea cunoscuta de la mesele vecine, dandu-ti seama apoi ca ei nu au de unde sa te cunoasca (e vorba de Condoleezza Rice, George Shultz sau William Perry).

Asemenea regiunii Bavaria, se pare ca o combinatie aproape intotdeauna castigatoare este imbinarea intre traditie si inovatie. Nimeni nu mai lucreaza cu pixuri, creioane, caiete sau carti. Cand te inregistrezi, ti se da un iPad. Acolo gaseste toate cursurile, acolo poti sa-ti iei notite sau chiar sa inregistrezi video cursurile. Ai grupuri cu care share –uesti informatii, ai fisiere in care profesorii iti posteaza materiale. Iar cand iti lasi hainele la curatatorie, vei primi un mesaj tot acolo atunci cand sunt gata :).

Programul in sine dureaza o luna si jumatate si se adreseaza persoanelor cu functii manageriale din toata lumea pentru a-i familiariza cu gandirea economica si antreprenoriala a scolii economice de aici (GSB). Ceea ce te izbeste este structura cursantilor. Multi americani (aici ii includ si pe canadieni), cativa participanti din America Latina, multi participanti din Asia (China, Singapore, Hong Kong, Tailanda), destul de multi din zona Australia - Noua Zeelanda. Europa este slab reprezantata (Germania si Elvetia), iar Europa de Est aproape inexistenata. Doar trei participani, ceea ce spune multe atat in legatura cu situatia economica, cat si cu interesul de a fi conectat la spatiul economico - cultural de peste Ocean. Sa fie lipsa de interes sau unul din semnele balansarii economice dinspre Atlantic inspre Pacific, indeosebi spre partea vestica a Pacificului? Nu am devenit doar geostrategic in ultimii douazeci de ani o lume multipolara, ci in primul rand economic. Nu mai poti face astazi analize macroeconomice ignorand Brazilia, India, China sau Rusia. Lumea se schimba. Unde este rolul nostru, ca tara si ca popor? Ei bine, cred ca aceasta este intrebarea centrala in jurul careia trebuie sa ne axam toate resursele. Sa cream un “Romanian Dream”, un plan care sa ne uneasca si sa ne dea un sens. Si sa ne dea speranta de a incepe in sfarsit voiajul spre celebra “Luminita de la capatul tunelului” .


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

Wall StreetUltimele stiri online din economie si afaceri

Cauti inspiratie in business sau vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri care influenteaza mediul de afaceri? Activeaza notificarile