1 / 4

10,4 mil. euro - investitiile din 2010

Dupa o dezvoltarea agresiva pana in 2008, care i-a permis sa acopere teritorial si numeric intreg cuprinsul tarii, compania a redus motoarele extinderii in 2009 si 2010. Atat din cauza crizei, cat si in contextul unei precautii financiare.

Reteaua de bricolaj a investit anul acesta 10,4 milioane de euro in deschiderea unui magazin la Botosani si in extinderea spatiului de vanzare pentru unitatile din Ploiesti si de Deva.

“In contextul declinului general al sectorului Do-It-Yourself (DIY), principalele provocari pentru noi au fost, pe de o parte, gasirea solutiilor de sustinere a vanzarilor, iar pe de alta parte eficientizarea costurilor pentru fiecare activitate in parte. Pe aceste doua prioritati ne-am concentrat anul acesta, pastrand directia de consolidare a activitatii noastre pe care ne-am stabilit-o pe termen mediu”, spune Decebal Badescu, director de vanzari Praktiker Romania.

Imaginea bricolajului a stat sub semnul scaderii economice, care a afectat puternic si in 2010 principalele motoare de crestere pe care s-a bazat piata DIY inainte de recesiune: sectorul constructiilor si consumul.

Constructiile au scazut pentru ca investitorii din real-estate si autoritatile au ramas fara bani pentru a dezvolta proiecte noi, in vreme ce nivelul consumului s-a redus fie pentru ca oamenii au ramas fara locuri de munca, fie pentru ca salariile nu le-au mai crescut sau chiar le-au fost reduse cu doua cifre.

In incercarea de a contracarea diminuarea unuia dintre motoarele de crestere din trecut de pe piata, respectiv consumul, compania a devenit mult mai preocupata de schimbarile rapide ale comportamentului clientilor.

“Una din primele masuri luate la inceputul crizei economice a fost reasezarea ofertei de produse si servicii plecand de la noile asteptari ale oamenilor. Impreuna cu partenerii nostri furnizori, am facut mai multe ajustari pe principalele categorii de produse disponibile. In ceea ce priveste partea de servicii, am insistat pe serviciile financiare. Punctul de plecare a fost intelegerea nevoii de finantare a oamenilor, in conditiile in care accesul la credite s-a blocat dupa declansarea crizei”, mentioneaza Badescu.

Pe langa readaptarea ofertei de produse, compania si-a regandit strategia de marketing, in asa fel incat sa se diferienteze, mai mult sau mai putin, de competitie.

“La fel ca si pe partea de servicii financiare, in strategia de marketing ne-am bazat pe parteneriate cu companii puternice din alte arii de business”, adauga Badescu.

In februarie, compania a realizat, alaturi de Orange, cel mai mare operator de telefonie mobila de pe piata locala, un parteneriat care a prevazut acordarea de cupoane valorice pentru reduceri la laptopuri si telefoane pentru cumparaturi de minimum 200 de lei.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri