1 / 3

Comparatie intre piata interna si cea internationala

La nivel mondial, acest fenomen a cunoscut un boom fara precedent, tot mai multi intreprinzatori alegand sa investeasca intr-un domeniu cu reale sanse de dezvoltare si de diversificare. Cu toate acestea, in Romania, interesul barbatilor pentru serviciile de ingrijire este inca unul foarte scazut in comparatie cu cel al italienilor, francezilor sau englezilor.

“Deocamdata diferenta este mare, 35% dintre barbatii din Italia intre 25 si 40 de ani folosesc in mod curent servicii de cosmetica, altele decat cele care la noi sunt considerate de baza", declara Alexandru Ciucu, unul dintre actionarii “Tata si Fiul”.

Cu toate acestea, el considera ca este normal ca italienii, de exemplu, sa fie mult mai pretentiosi, mai exigenti si mai atenti la felul in care arata, deoarece acest aspect tine, in primul rand, de cultura de secole pe care o au in acest domeniu.

Diferenta este observata si de cei care lucreaza direct in domeniu: " Chiar daca si in Romania cererea a crescut foarte mult in ultimii 2-3 ani, numarul saloanelor din Bucuresti care sa ofere exclusiv acest gen de servicii este unul in continuare extrem de mic", declara Dan Gulea, de la Expert Barbers, care a profesat atat in tara, cat si in strainatate.

Totodata, el identifica si una dintre barierele ce ingreuneaza intrarea pe piata a celor ce-si doresc sa deschida o astfel de afacere: lipsa de personal cu adevarat specializat in domeniu.

"Personalul trebuie format, iar acest lucru presupune o investitie de timp, rabdare si bani. In plus, nu ai siguranta ca angajatul va ramane in continuare sa lucreze in salonul tau".

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri