Managerii, intre job si viata personala: Cum sa uiti de birou odata iesit pe usa?

Alfred Dumitrescu (foto), psiholog si psihanalist, managing partner Lighthouse Research & Marketing, spune ca, spre deosebire de activitatile de rutina, responsabilitatile manageriale implica si un grad ridicat de implicare emotionala deoarece fiecare zi necesita decizii care pot influenta nu doar prestigiul sau cariera managerului in cauza, ci si pe ale multor altora.

„Este evident ca, in aceste conditii, decuplarea subiectiva de aceste responsabilitati nu poate fi decat, in cel mai bun caz, partiala si ca ele continua sa ocupe macar o parte a mintii chiar si in afara orelor de program”, completeaza Alfred Dumitrescu.

Nivelul absolut al acestui “pret” difera insa de la caz la caz, iar specialistul considera ca managerii “de cursa lunga” sunt tocmai aceia care reusesc sa negocieze pretul corect: „si ma gandesc aici la o negociere interna – cu propriile nevoi, aspiratii si anxietati – si nu la una cu eventuali parteneri externi”, spune Dumitrescu.

De ce apare mereu insa aceasta concurenta intre viata profesionala si cea personala?

Alfred Dumitrescu este convins ca situatia nu reprezinta decat rezultatul firesc al faptului ca timpul este singura resursa cu adevarat limitata.

In plus, el subliniaza ca insasi ideea acestei concurente este, in fapt, un fenomen relativ recent, aparut odata cu modernitatea si exacerbat in deceniile din urma. Intr-o societate traditionala impartirea rolurilor familiale ( femeia se ocupa de casa si copii , barbatul de procurarea – prin indeletnicirea sa particulara – celor necesare familiei) facea ca aceasta separare sa apara ca o specializare fixata de “obiceiuri” si nu ca o “ruptura” in spatiul subiectiv al fiecaruia (indiferent de sex).

„Mai mult, in societatile traditionale indeletnicirile marii majoritati a oamenilor se exercitau in apropierea sau chiar in spatiul vietii de familie ( bacania, croitoria sau fieraria erau situate, de cele mai multe ori, in camera din fata a locuintei familiale) ceea ce facea ca – indiferent de numarul orelor de munca - aceasta dihotomie sa nu aiba, precum in zilele noastre, si un temei topografic”.

Extinderea localitatilor , multiplicarea profesiilor si redistribuirea rolurilor in familie au adus insa, in epoca moderna, si un inevitabil conflict intre aceste doua dimensiuni ale existentei noastre. „Ca sa nu mai vorbim de diversificarea activitatilor sociale de “timp liber” care, situate undeva la granita dintre viata profesionala si cea familiala”, Spune Dumitrescu.

In ceea ce priveste modul in care este abordata aceasta problema in functie de domeniul de activitate, profilul jobului, pozitie sau responsabilitati, Alfred Dumitrescu spune ca nu se pot face distinctii pertinente.

„Pozitia ierarhica poate fi insa o variabila relevanta si experienta mea pare sa indice ca, aparent paradoxal, managerii cu pozitii de nivel foarte inalt au o mai buna capacitate de a-si amenaja un «spatiu interior» personal relativ adapostit de presiunile responsabilitatilor cotidiene. Acest fapt se datoreaza, poate, unei presiuni mai mici din partea superiorilor” (in mod evident, mai putin numerosi) si unei mai mari sigurante personale si profesionale

Cu toate acestea, el crede ca aceasta abilitate nu este doar o consecinta a atingerii unei anumite pozitii ierarhice ci, in mare masura, chiar o conditie pentru ceea ce se numeste “o cariera de succes”; o posibila explicatie a acestui aparent paradox ar fi aceea ca doar persoanele care au capacitatea de a lua suficienta distanta emotionala in raport cu presiunile manageriale sunt capabile, pe termen lung, sa ia majoritar decizii corecte si sa invete cu adevarat din inevitabilele greseli.

La celalalt capat, cel la care dificultatea de a concilia cele doua aspecte ale vietii pare sa fie cea mai mare, se afla in opinia lui Alfred Dumitrescu multi dintre managerii de nivel intermediar, cei care sunt supusi unei triple presiuni: a clientilor si subordonatilor, a superiorilor ierarhici si, mai ales, a propriilor aspiratii de promovare.