3 / 9

Radu Lucianu: Bulgarele de zapada - Warren Buffett si viata ca afacere

Cartea de leadership care i-a placut cel mai mult lui Radu Lucianu (foto), fostul managing director al companiei CB Richard Ellis Romania si unul dintre cei mai experimentati consultanti imobiliari din piata, a fost “Bulgarele de zapada - Warren Buffett si viata ca afacere”, scrisa de Alice Schroeder.

“Mi-a fost facuta cadou de ziua mea si am citit-o in perioada februarie-martie anul acesta. Influentele sunt pozitive. Sunt departe de a fi terminat cu invatatul, dar sunt pe drumul cel bun. Acest lucru este foarte important. Angajatii sunt colegii mei si totodata baza companiei mele. Clientii in afaceri sunt rodul muncii noastre. Toti laolalta sunt partenerii mei de afaceri si atat vreme cat lucram cu placere, castigam toti. Principiul de baza este: «Eu sunt ok, tu esti ok»”, spune Lucianu.

Din aceasta carte, el a invatat sa foloseasca mai multa fermitate si claritate in decizii, sa aplice ce a invatat in marketing si strategie, sa anticipe, sa identifice si sa exploateze oportunitati.

“Importanta lecturii este evidenta dupa ce parcurgi prima carte. Restul le citesti ca si hipnotizat, avid de noutati”, motiveaza el necesitatea oamenilor de business de a citi.

Alte carti pe care Radu Lucianu le recomanda managerilor sunt: “Getting to YES”, de Roger Fischer si William Ury, “A concise guide to Macroeconomics”, de David A. Moss si “A Complaint is a Gift: Recovering Customer Loyalty When Things Go Wrong”, de Janelle Barlow si Claus Moller.


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri