3 / 4

Interesul retailerilor a crescut in primul trimestru

In primul trimestru al acestui an, interesul chiriasilor a crescut considerabil, spune Aura Voiculescu, fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand cei mai multi jucatori erau in „stand by”, nestiind daca sa deschida sau sa mai astepte.

„In 2010, am simtit o determinare mai mare a retailerilor de a urma cursurile activitatii comerciale decente. Dezvoltatorii si chiriasii au inteles ca asta este piata, astea sunt noile conditii economice, ca ce a fost in anii trecuti s-a dus si atunci asteptarile lor s-au reconfigurat”, explica oficialul DTZ Echinox.

Cu toate acestea, chiriile din piata de retail ar putea sa scada cu inca 10-20% pana la jumatatea anului, moment in care piata s-ar putea stabiliza, apreciaza Voiculescu. Pana atunci insa, exista un numar limitat de chiriasi care inca mai vor sa se extinda, de obicei, de origine germana, iar acestia isi adapteaza asteptarile legate de chirie la conditiile actuale economice. „Nu este vina retailerilor ca dezvoltatorii si-au facut calcule nerealiste si au luat in calcul chirii care acum un mai sunt in limitele pietei”, subliniaza consultantul.

Chiriile in scadere sunt si unul dintre motivele care incurajeaza brandurile internationale sa intre pe piata din Romania, un alt factor decisiv fiind locatia proiectului. „O piata afectata de criza vine si cu oportunitati foarte bune legate de locatie, iar un chirias international de renume nu ar intra intr-o locatie proasta doar pentru ca i se ofera un pachet financiar atractiv”, afirma Aura Voiculescu.

In toate situatiile, Bucurestiul ramane piata targetata de brandurile care vor sa intre in Romania, fiind chiar cea mai profitabila, iar proprietarii centrelor comerciale, indiferent de marime, fac toate eforturile pentru a atrage noii veniti.

„In cazul proiectelor puternice, care nu au suferit foarte mult din cauza crizei, flexibilitatea proprietarilor vine din dorinta de a-si mentine suprematia pe piata. Cand vine vorba de un brand international, cu renume, dezvoltatorul vrea sa se asigure ca proiectul sau va fi una dintre optiunile in care retailerul va deschide un magazin. In caz contrar, mall-ul respectiv si-ar pierde pozitia dominanta fata de celelalte proiecte”, a incheiat specialistul DTZ Echinox.

Aura Voiculescu are 28 de ani si a preluat conducerea departamentului de retail al companiei la inceputul anului trecut, dupa ce Oana Iliescu a fost promovata in functia de co-director executiv, alaturi de Tim Wilkinson. DTZ Echinox este unul in cei mai importanti jucatori din piata locala de consultanta imobiliara, cu o cifra de afaceri de 5,7 milioane de euro in anul 2008.



Inapoi la articol

Setari Cookie-uri