Care este povestea acestei afaceri de video chat? Alaturi de Devious Angel se afla fondatorul business-ului, Robert Vanderty. El a pornit afacerea Studio 20 in urma cu doi ani cu un prim studio, in zona Garii de Nord, ajuns acum „la maturitate” – peste 10 modele de acolo castiga acum, lunar, peste 8.000 de dolari si, dupa un an, a generat afaceri de 900.000 de euro. In martie a deschis si studioul in care ne aflam, la Piata Victoriei.

Are 200 de metri patrati si a necesitat o investitie de 200.000 de euro, suma in mare parte indreptata catre decoruri, mobilier, retelistica, plasme si camere video. „Capacitatea totala a studioului este de circa 100 de persoane, la care se alatura staff-ul de 20 de persoane. Acum suntem la inceput, avem 20 de angajate momentan si pana la finalul anului vom atinge maximul”, spune Robert, ridicandu-se si invitandu-ma sa facem un tur.

Vrem ca anul acesta sa ne extindem in sistem de franciza in alte zece orase din tara.

Prima impresie – femeia, la rang de zeita. Toate posterele de pe culoare si din incaperi, vitrinele, oglinzile, chiar si salonul de coafat, sunt realizate astfel incat sa inspire putere, siguranta si ambitie sexului frumos. Barbati ingenunchiati cu buchete de flori la picioarele unei femei frumoase – intmplator (sau nu), Penelope Cruz. Citate inspirationale pe pereti, toate scrise in engleza, toate menite sa ofere celor ce citesc aer de superioritate, forta interioara, rabdare, dorinta de a „se implini si a-si implini visele”.

Practic, studio-ul se intinde pe doua scari foarte lungi si, pentru design, Robert a apelat la un arhitect specializat. „Vrem ca anul acesta sa ne extindem in sistem de franciza in alte zece orase din tara, avem o firma care se ocupa de recrutari. Investitia minima pe care o acceptam este de 40.000 de euro, aceasta suma putand acoperi cam patru camere”, subliniaza antreprenorul. In mod poate ciudat, el cauta oameni care sa nu aiba deloc experienta in aceasta industrie.

Fetele sunt platite in functie de cat reusesc sa „tina”, intr-un asa-numit chat privat, o persoana.

„Daca ar avea experienta, ar veni deja cu cateva idei fixiste si nu vrem asa ceva. Trainingul dureaza doua luni pentru francizati iar pentru angajate…este un training continuu”, spune el. Investitia se recupereaza insa rapid, intr-un an de zile, cea mai dificila parte fiind descoperirea si angajarea modelelor serioase, care sa fie dispuse sa lucreze 8 ore pe zi, sa fie deschise, bune vorbitoare de limba engleza. Ah, si frumoase.

Cum arata modelul. De business.

Fetele (pentru ca studioul nu angajeaza persoane de sex masculin) sunt platite in functie de cat reusesc sa „tina”, intr-un asa-numit chat privat, o persoana. Ele lucreaza pe drepturi de autor, de plata taxelor, CAS-ului si asa mai departe ocupandu-se compania Studio 20. Ele aleg cat sa fie platite, variind de la 1,49 $/minut pana la 5,99$/minut. O parte din suma (pana in 60%) se duce catre platforma de video chat internationala Jasmin, cu care Studio 20 are contract, restul fiind impartit in mode egal intre modele si Studio 20.

Domeniul de activitate al companiei, CAEN-ul, este „creatii artistice”.

Ce este artistic in video chat te-ai putea intreba, si m-am intrebat si eu. Cu zambet larg, Devious Angel tine sa imi ofere cateva exemple. „Nu este necesar sa ne dezbracam, asta tine de fiecare in parte, nimeni nu ne obliga si multe nici nu o facem. Membri, adica cei care intra sa ne priveasca si sa vorbeasca cu noi, au anumite fetisuri, uneori chiar probleme psihice, si noi ii ajutam”, explica, succint, tanara de 23 de ani, recent aleasa ca cel mai bun model, la nivel global, din industrie.

Imagineaza-ti ca intr-o zi poti vorbi cu o persoana vesela, expansiva, apoi la cateva ore vine un depresiv, apoi un om din inchisoare apoi un individ care vrea sa te vada inchisa intr-o vitrina, cu o punga pe cap!

Cu alte cuvinte, Studio 20 cauta tinere care sa arate bine, fluente in engleza dar, mai presus, care sa poata sa sustina o conversatie cu diferite tipologii umane. „Este foarte foarte dificil. Imagineaza-ti ca intr-o zi poti vorbi cu o persoana vesela, expansiva, apoi la cateva ore vine un depresiv, apoi un om din inchisoare apoi un individ care vrea sa te vada inchisa intr-o vitrina, si asa mai departe. Tu trebuie sa fii puternica psihic si fizic, sa faci fata, sa te mulezi, sa poti sa raspunzi cerintelor membrilor”.

Multi dintre cei care platesc au probleme psihice – in „viata reala” nu se pot apropia de femei, iar Internetul le ofera refugiul dorit. Devious Angel imi ofera cateva exemple.

„Am avut pe cineva care mi-a spus sa imi pun o punga de gunoi in cap, si sa o leg cu un elastic. Evident, inainte am dat, discret, cateva gauri, sa pot sa respir! Este si asta un fetis, se pare. Apoi, am un membru care este in inchisoare, in Tailanda, inchis pentru trafic de droguri. Este insa un fel de rege al inchisorii, mi-a aratat ce are in celula – televizor de lux, camere foto… Altcineva mi-a zis sa imi filmez doar picioarele si sa dansez pe tocuri, intr-un anumit ritm”- se ridica si exemplifica.

Tinerele, nu multe trecute de 30 de ani, nu sunt obligate sa dea curs acestor „invitatii”. Multe insa, o fac.

Video chat-ul si traficul

Pe canalele publice, unde nu se plateste, o tanara poate atrage si peste 10.000 de oameni, simultan. Pe privat, intra relativ repede cel putin o persoana – si de acolo, incepe „taxarea”. „De cele mai multe ori nu trebuie sa astept decat 2-3 minute pana sa intre cineva pe privat, cu mine”, spune Devious. „Din respect, din acel moment inchid private-ul pentru altii, asa mi se pare corect – sa ma concentrez doar pe o persoana, sa discut doar cu ea”.

Citeste si:

Romania este tara banata, cei cu IP local neputand accesa romancele – este de altfel si una dintre problemele pe care si-o pun, la interviul de angajare, tinerele. Ce se intampla daca ma vad parintii? Dar prietenii?

„Noi suntem sinceri si le spunem, clar, de la inceput, ca daca cineva isi pune in cap sa le gaseasca, mai ales daca isi dau ID-ul (porecla online), va reusi. Altfel, mai ales cei care nu prea folosesc Internetul, nu au de unde sa afle, mai ales ca nu pot fi „accesate” din Romania”, spune Robert. Cei mai multi membri vin din State.

„Exista, bineinteles, si preconceptii – le-am avut si eu inainte de a ma angaja aici! Aveam prietene care faceau video chat si, intr-adevar, aveam indoielile mele. Intre timp, am realizat ca este un job – poate nu ca oricare altul, dar iti ofera libertate de decizie. Nu este deloc usor insa, repet, necesita multa munca, rabdare, cu frustrati, depresivi, anxiosi, fericiti si asa mai departe”, spune Devious. Circa 80% dintre clienti (membri) vin din SUA. „Recunosc, de cand cu acest job, viata mea sociala s-a cam dus. Nu stiu daca voi rezista pana maine, sau pana peste 10 ani”, continua tanara. „Un lucru insa este important de constientizat, nu noi, cele care practicam acest job, suntem sclavele, ci cei care ne platesc pe noi! Noi suntem ca…ca…niste mistress!”, spune ea, razand. „Inainte sa judeci, incearca!”.

E greu sa gasesti „tinere talente”?

Zilnic, Studio 20 tine circa cinci interviuri. Nu multe trec insa – pe criterii de limba, frumusete, dezinvoltura si asa mai departe. Multe vin si pleaca, insa cateva zeci au ramas si au deja peste un an in companie, spune Robert.

„Trainingul lor dureaza...tot timpul, au un consilier care le ajuta sa isi atinga scopurile. Cineva vrea masina, altcineva o casa, altcineva sa calatoreasca mult. In functie de aceste scopuri, noi le ajutam sa si le atinga, sa se perfectioneze in ceea ce fac”.

Intre timp, intram in cateva camere (evident, fara fete). Aranjate ca intr-un hotel de 4-5 stele, cu cateva „mici” diferente - o camera video, cateva lumini si, ceva de remarcat, geamurile estompate cu imagini ale unui megalopolis, noaptea. La fel, totul pentru a construi o atmosfera cat mai propice meseriei.

Toaleta fetelor include de asemenea inca un „accesoriu” interesant – un dus in care doritoarele pot sa comunice, in continuare, cu membri. Uneori, tinerele stau de vorba cu un singur om, in privat, si 10 ore continuu. Nu este de mirare ca multe fac astfel mii de dolari, uneori peste 10.000, pe luna.

Si ANAF-ul ce a zis despre video chat?

ANAF a luat in vizor in ultima luna mai multe studio-uri de video chat din Romania, multe dintre ele fiind inchise in urma raidurilor. „Noi nu avem nicio problema. Am platit absolut tot – de exemplu, anul trecut, am dat statului prin taxe si impozite suma de 250.000 de lei. Noi nu platim TVA, lucrand cu alte state decat Romania”, spune Robert.

ANAF va reveni insa, cel mai probabil, la fel cum a facut si in cazul altor studio-uri, pentru a chestiona si fetele. „Nu avem nicio problema nici in acest sens – ele lucreaza pe drepturi de autor si noi ne-am ocupat de fiecare in parte sa platim la timp, suma completa”. Arata pe o colega de-ale lui, concentrata asupra unui monitor, care se ocupa atat de partea financiara cat si de angajari.

La finalul turului, o rog pe Devious Angel si antreprenorul care a reusit sa o ajute sa stranga o mica avere, sa realizam cateva fotografii. „Ah, o sa apar intr-o publicatie si iar o sa inceapa lumea sa ma caute…”, exclama tanara, nu fara a zambi insa.

Cum ti se pare ca arata Studio 20 si business-ul construit de antreprenor? Dar un job in video chat? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.