“Black Friday este un fenomen mai curand decat o zi a reducerilor, ceea ce s-a intamplat la noi este ca s-a creat o emulatie si pana la urma, in afara de preturi, este o chestiune care tine de impuls. Romanii cheltuiesc cam aceeasi valoare procentuala cu cei din Europa de Vest pentru achizitia de bunuri de folosinta indelungata, dar aceste venituri sunt limitate. Si este foarte greu sa te convingi ca vrei sa cumperi ceva...si, astfel, ai nevoie de un impuls. Inainte erau Craciunul, Pastele. Acum, Black Friday este un pretext prin care oamenii se conving sa faca niste achizitii pe care oricum voiau sa le faca. Dorinta era acolo, dar aveau nevoie de un motiv”, explica Armaselu.

El adauga ca temerea de faptul ca unii oameni nu ar cumpara produse inainte de Black Friday pentru a astepta reducerile din aceasta zi/perioada din noiembrie este nefondata deoarece piata romaneasca nu a ajuns la saturatie.

De ce Black Friday nu ar trebui sa ii sperie pe retaileri

„Aceasta temere ca oamenii nu vor mai cumpara inainte sau dupa Black Friday este pentru o piata saturata si stabila, dar noi avem in continuare foarte multe gospodarii care nu au acces la tehnologie avansata”, spune managerul Samsung.

Managerul spune ca piata de televizoare, principalul segment al diviziei pe care o conduce, va ajunge la saturatie atunci cand in fiecare dintre cele 7,2 milioane de gospodarii din Romania vor exista 1-2 televizoare cu ecran plat. In prezent doar 40-45% dintre gospodarii au televizor cu ecran plat, restul de 55-60% fiind cu tub catodic (CRT).

O piata de un milion de exemplare

Vanzarile de televizoare vor ajunge anul acesta la circa un milion de exemplare, in crestere cu aproximativ 10% fata de 2014, cand s-au vandut in jur de 900.000 de unitati. Cele mai mari vanzari sunt in ultimul trimestru al anului, perioada care cuprinde Craciunul si Black Friday insemnand 40% din vanzarile pe un an, dublu fata de un trimestru obisnuit.

„Cele doua evenimente, Black Friday si Craciunul, sunt foarte importante, dar au o contributie diferita la piata. Daca de Black Friday vorbim despre persoane care erau convinse ca vor sa faca o achizitie si aveau nevoie de un impuls, de Craciun ne cumparam lucruri pentru ca meritam, pentru bucuria sufletului. Structura de achizitie este diferita. Cele mai mult produse de tip premium se vand de Craciun. Si nu este valabil doar la televizoare, ci in orice categorie de produse, in perioada respectiva cumaram produse dintr-o zona superioara de pret. Black Friday si Craciunul nu se exclud, sunt complementare”, afirma Victor Armaselu.

In general, romanii isi schimba televizorul intre 6-9 ani, dar perioada difera in functie de venituri. Astfel, cei cu venituri medii si peste medii isi schimba televizorul in medie o data la 6-7 ani, in timp ce clientii cu venituri mai mici o data la 8-9 ani.

De asemenea, romanii cheltuie in jur de 1.350 de lei pentru achizitia unui televizor. Pe de alta parte, pentru achizitia unui televizor Samsung romanii dau cu 20% mai mult fata de media pietei.

Samsung are 45% din piata de televizoare

Samsung detine 45% din valoarea pietei de televizoare, aceasta fiind estimata la circa 300 de milioane de euro.

Citeste si:

“Avem o cota stabila de aproximativ trei ani. Ca pret ne dorim sa adresam cat mai multi clienti, insa produsele noastre sunt in zona superioara de pret indiferent de segment”, spune Armaselu.

Dintre cele 7,2 milioane de gospodarii din Romania, circa sapte milioane au acces la servicii de televiziune, conform ANCOM, autoritatea care reglementeaza piata de telecomunicatii.

„Romanii sunt foarte interesati de acest aparat, de televizor. Sunt foarte multe cazuri in care oamenii inainte de a-si cumpara pat, isi iau televizor”

Managerul adauga ca piata avanseaza pe baza a doi factori: ca urmare a faptului ca foarte multe familii nu au in casa un televizor modern si inca se uita la televizoare cu tub catodic, dar si pentru ca cei care au deja un televizor relativ nou isi doresc unul cu tehnologie si mai recenta.

„Piata avanseaza pas cu pas pe masura ce veniturile romanilor cresc si oamenii incep sa isi permita un televizor modern. Initial isi iau un produs din zona inferioara de pret, dar nu cel mai ieftin produs din categoria respectiva. Acest lucru se intampla fie pentru ca tehnologia devine tot mai accesibila, fie pentru ca suntem prea saraci sa ne luam lucruri ieftine. De asemenea, cresterea poate fi determinata de acei clienti care vor un televizor mai avansat tehnologic, fie cu un ecran mare full HD, fie un ecran cu diagonala de 40-50 inch, dar cat mai accesorizat, iar acesta sa devina al doilea, al treilea televizor", explica managerul diviziei consumer electronics a Samsung.

Principalii competitori ai Samsung pe piata de televizoare sunt LG, Panasonic, Sony si Phillips.