La inceputul lui 2014, GMP Advertising s-a afiliat la Jung von Matt (JvM), una dintre cele mai premiate retele independente de comunicare din Europa si una din top trei retele independente la nivel mondial.

„Este o relatie care ne ajuta sa ne corelam la ce se intampla la nivel global, de a ne inspira. In trecut am mai avut clienti datorita acestui parteneriat si daca sunt clienti care sa vina, noi ii primim cu placare . Dar scopul acestei afilieri este de adecavare continua la ce intampla afara si de a ne inspira”, afirma Tataru.

Nu va fi un exit total

Intrebat daca ar putea avea loc o schimbare de actionariat a agentiei de publicitate GMP Advertising cu germanii de la Jung von Matt, managerul afirma ca nu exclude o astfel de tranzactie.

„Se poate intampla in masura in care ambele parti vor dori acest lucru. Cat timp este o relatie buna, care functioneaza o putem parafa. Noi avem valori si obiective relativ similare. Comparativ cu alte grupuri multinationale, cotate la bursa, cu care am mai avut discutii, obiectivele Jung von Matt sunt de alta natura. De astea ne-am asociat cu ei. Nu va fi un exit total pentru ca nu ma vad pe mine iesind din piata, ma vad abia intrat in piata. Iar faptul ca de la anul voi fi presedinte global al IAA (n.red. International Advertising Association) inseamna foarte multe oportunitati pentru mine. De ce as iesi?”, mai spune antreprenorul.

GMP Group este un grup independent de comunicare fondat in 1998 si format din sase agentii: GMP Advertising (creatie), GMP PR (relatii publice), Webstyler (digital), Chapter 4 (relatii publice), Point Public Affairs (comunicare strategica si public affairs) si Go Studio (branding si design grafic).

Anul trecut grupul a avut venituri aproape 8,5 milioane de euro, mai mult cu 20% fata de 2013. Felix Tataru, consultant de comunicare atat al fostului presedinte Traian Basescu cat si pentru actualul sef al tarii, Klaus Iohannis, afirma ca in campania electorala de anul trecut a fost doar el implicat, nu si agentiile in care este actionar.

Nicio firma nu a fost implicata in campania electorala

„Niciuna dintre firmele grupului nu a fost implicata in campania electorala. Pentru anul acesta avem 10 cazuri inscrise la Effie (festival care masoara eficienta in publicitate), ceea ce arata ca clientilor le merge bine si vrem sa aratam asta la Effie. Este cel mai mare numar de campanii inscrise de noi pana acum la Effie. Noi, fiind agentie independanta suntem mereu in efervescenta, suntem intr-un continuu pitch. Si asta este bine pentru ca ne mentinem mereu pe banda. Daca clientul nu mai este multumit de noi, nu are nicio problema sa ne dea un sut in fund. Iar multumirea vine in rezultate”, mai spune Tataru.

El adauga ca din cauza presiunii ca preturile sa fie cat mai mici, singura solutie a grupului de comunicare este sa isi integreze agentiile, specializarile.

Integrarea, singura solutie in fata scaderii costurilor

„Pentru a face fata, nu exista alta solutie decat integrarea. Cred ca grupurile trebuie sa isi integreze agentiile. Unele au facut-o deja, altele sunt in proces. Noi am inceput demersul acesta in 2011 cand GMP Advertising s-a mutat impreuna cu Webstyler si am vazut ca este bine impreuna. Acum incercam sa integram tate agentiile din grup. Este o evolutie fireasca. Pe de alta parte, noi, antreprenorii, suntem ca intr- menghina intre presiunea clientului de a micsora preturile si nevoia colegilor de a evolua, nu doar in competente, ci si in pachetul salarial. De multe ori se intampla pitch-uri pentru ca se ajunge la un dezechilibru la client sau la agentie. Pentru ca daca anual tot scazi costurile, la un moment dat nu mai ai de unde si iesi din contract. Iar acest lucru se vede cel mai mult in zona de PR. In relatii publice, parteneriatele sunt foarte fragile. Vad o devalorizare, o scadere a increderii clientilor in PR iar acest lucru este dat presiunea costurilor si masura in care agentiile isi arata competentele".

Antreprenorul se declara un avocat al domeniului relatiilor publice, despre care spune ca poate genera si vanzari, business, nu doar o reputatie buna.

PR-ul este inca o Cenusareasa comunicarii, eu sunt un avocat al PR-ului. Un PR bine facut si corelat cu obiectivele de business ale clientului, arata cat de relevante sunt relatiile publice si pentru brand si pentru vanzari, nu doar pentru reputatie. Am observat multe campanii de PR mult mai relevante decat cele de advertising. Trebuie sa ne gandim doar ca PR-ul este o piata de 30 de milioane de euro, in timp ce cea a publicitatii de 300. Asta inseamna, in primul rand adaptarea agentiilor la ce se intampla la client. Pentur ca daca PR-ul ramane un departament colateral si nu are legatura cu clientul, nu functioneaza. Iar trendul este de corelare cu marketingul.