Contul de economii pentru copii

Sursǎ foto: Shutterstock

Contul de economii pentru copii

Părinții care doreau să își familiarizeze copiii cu instrumentele bancare au început să aibă primele opțiuni în acest sens în anul 2007, atunci când o bancă a lansat un cont special de economii.

Wall-Street.ro și Future Banking îți prezintă, în cadrul proiectului "50 de inovații care au schimbat bankingul", proiectele, tehnologiile și funcționalitățile care ne-au determinat să facem banking altfel, să ne schimbăm obiceiurile de plată sau să ne simplificăm semnificativ viața de zi cu zi în sfera financiară.

Contul putea să fie deschis pe numele copilului, în RON, EUR sau USD de către părinți sau reprezentanții legali, oricând de la momentul eliberării certificatului de naștere și până la împlinirea vârstei de 14 ani, iar banii puteau să fie economisiți până când copilul ajungea la vârsta de 18 ani.

Planul de economisire oferea câștiguri mari prin dobânda aferentă sumei de bani economisite și prin capitalizarea trimestrială a dobânzii. În plus, în fiecare an, în luna iulie, banca oferea ca bonus, dublul dobânzii anuale.

Contul pentru copii oferea și posibilitatea ca orice persoană, cu încuviințarea părintelui, să poată depune bani în contul copilului, sporind astfel economiile.

Copii care aveau un cont deschis în numele lor puteau primi gratuit, la împlinirea vârstei de 14 ani, un card bancar. În plus, ei putea accesa aplicația de internet banking pentru a urmări evoluția economiilor.

Totuși, contul bancar pentru copii venea și cu anumite limitări: de exemplu, suma maximă care putea să fie depusă anual în cont era de 50.000 de euro (sau echivalentul în lei/dolari).

Din 2007 și până în prezent băncile au mai adăugat funcționalități conturilor pentru copii, însă principalele avantaje rămân în bună parte aceleași: costuri zero sau foarte mici pentru deschiderea/administrarea acestora, dobânzi ușor mai mari decât cele normale și acces la aplicația de internet banking a băncii.

Personalizate pentru tine