Fonduri mutuale direct în aplicația bancară

Sursǎ foto: Shutterstock

Fonduri mutuale direct în aplicația bancară

Investiția online în fondurile mutuale a devenit posibilă abia după startul pandemiei COVD-19, care a grăbit modificarea reglementărilor necesare.

Wall-Street.ro și Future Banking îți prezintă, în cadrul proiectului "50 de inovații care au schimbat bankingul", proiectele, tehnologiile și funcționalitățile care ne-au determinat să facem banking altfel, să ne schimbăm obiceiurile de plată sau să ne simplificăm semnificativ viața de zi cu zi în sfera financiară.

În 2019, oficialii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) spuneau că au înţeles nevoia pieţelor financiare de a fi în pas cu dezvoltarea tehnologică și astfel au decis să modifice anumite prevederi legislative, astfel încât să faciliteze investiţiile online.

”Vom simplifica procedurile şi vom introduce elemente de siguranţă de ultimă generaţie în cadrul platformelor şi aplicaţiilor online, dar vom avea în permanenţă în vedere şi tipurile noi de riscuri care pot apărea, precum şi modalităţile de contracarare a acestora“, spunea, la acel moment, Gabriel Grădinescu, Vicepreședinte Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare ASF.

Fast forward trei ani mai târziu și în 2021 investitorii puteau începe să tranzacționeze online fonduri de investiții.

Inițial, o bancă a făcut posibilă investiția în fonduri mutuale doar printr-o platformă online, în ianuarie 2021. Câteva luni mai târziu, o altă bancă a realizat același lucru, dar cu posibilitatea de a investi direct din aplicația instalată pe telefoanele utilizatorilor.

Aplicațiile de la acel moment ofereau posibilitatea de a vizualiza, în timp real, valoarea deținerilor în fondurile de investiții, istoricul tranzacțiilor, precum și posibilitatea de a depune/retrage bani din fonduri.

Dacă în 2021 băncile ofereau doar propriile fonduri în aplicația mobilă, astăzi, piața s-a liberalizat semnificativ: ca urmare a unor diverse parteneriate între fintech-uri, bănci și administratorii de fonduri, utilizatorii pot găsi într-o singură aplicație fonduri de investiții românești, străine, precum și fonduri care să aibă diferiți furnizori.

Personalizate pentru tine