21 Iunie 2011

Un roman suspect de evaziune are cele mai mari venituri din Ruse, Bulgaria



Un cetatean roman a fost anul trecut persoana cu cele mai mari venituri, de 3,12 milioane de leva (1,6 milioane de euro), din orasul Ruse din Bulgaria, insa acesta este suspectat de evaziune fiscala, intrucat nu a platit taxe de 187.000 de leva (95.600 euro).

Romanul, al carui nume nu a fost dezvaluit de Autoritatea Nationala pentru Venituri, pare sa fi fost atras in Bulgaria de taxele mai mici, potrivit Novinite.

Exista, insa, posibilitatea ca acesta sa fie un evazionist, noteaza Novinite, deoarece a depus o declaratie de impozit, dar nu a platit taxe restante de 187.000 de leva, scrie Mediafax.

Veniturile au fost obtinute din drepturi de autor si din consultanta, noteaza Novinite.

Guvernul de la Sofia s-a laudat in ultima perioada ca un numar mare de companii din Romania se muta in Bulgaria atrase de taxele mai scazute. Taxa pe profit in Romania este de 16%, iar impozitul pe dividende de 12%, in timp ce in Bulgaria profitul este impozitat cu 10% si dividendele cu 5%.

Bulgaria are cea mai scazuta taxa pe profit si cele mai reduse contributii sociale din UE, potrivit Novinite.



Citeste si