14 Iulie 2011

Fostul sef al GF Bucuresti a fost reangajat ca sef divizie



Fostul sef al Garzii Financiare Bucuresti, Constantin Stelica, cercetat de ANI pentru ca nu poate justifica peste 3 milioane lei, a fost reangajat ca sef al uneia dintre cele patru divizii in care va fi reorganizata institutia, dupa ce a fost singurul candidat care a optat pentru postul respectiv, informeaza Mediafax.

Constantin Stelica, sef al uneia dintre cele foste sase divizii ale Garzii Financiare Bucuresti, a ocupat si functia de sef sectie al Garzii Financiare Bucuresti pana in data de 30 iunie, cand a primit preaviz impreuna cu alti 57 de angajati in functii de conducere.

In urma unui proces de reorganizare, 1.063 de angajati ai Garzii Financiare au primit in total preaviz si au fost examinati, iar in urma testarilor vor pleca din institutie cel putin 291 de salariati, reprezentand 21% din total.

Reorganizarea institutiei presupune si reducerea numarului de divizii ale Garzii Financiare Bucuresti la patru, iar posturile de conducere sunt ocupate prin concurs.

Potrivit reprezentantilor ANAF, Constantin Stelica a optat pentru unul din cele patru posturi de sefi de divizie, insa nu a fost nevoit sa se prezinte la examen, fiind singurul candidat pe postul respectiv.

De altfel, toate cele patru posturi de sef divizie au fost ocupate fara examinare intrucat a fost doar un singur candidat pe loc si, potrivit legii, acestia au fost incdrati fara concurs.

Agentia Nationala de Integritate (ANI) a constatat ca fostul director coordonator al Sectiei Garzii Financiare Bucuresti Constantin Stelica nu poate justifica o avere de peste trei milioane de lei si a solicitat Comisiei de Cercetare de pe langa Curtea de Apel Bucuresti sa faca un control privind averea dobandita si veniturile realizate de acesta.

Reprezentantii ANAF au precizat ca Stelica nu poate fi demis pana cand nu va fi pus sub invinuire.



Citeste si