7 Septembrie 2011

Ce au facut europarlamentarii "pentru noi" in plina criza?



Cat de activa este delegatia Romaniei in Parlamentul European? Cum ne reprezinta partidele romanesti? Care sunt cei mai influenti eurodeputati romani? Acestea sunt cateva dintre intrebari la care studiul "Europarlamentarii la raport", ajuns deja la volumul III din acest mandat, incearca sa raspunda, scrie 9AM.ro.

"La inceputul mandatului, cei mai multi dintre europarlamentarii romani nu au facut mult mai mult decat doar sa vorbeasca in Parlamentul European, fara ca sa faca si lucruri concrete. Astfel ca am ajuns campioni la luat cuvantul, sau la dat cu parerea in PE," a declarat pentru 9AM directorul Institutului European pentru Democratie Participativa – Qvorum, Doru Frantescu.

Potrivit comunicatului Institutlui Qvorum, pe parcursul celor doi ani scursi din actuala legislatura, s-a constatat o tendinta crescatoare a prezentei eurodeputatilor romani. Daca in primele 6 luni ale mandatului (iulie – decembrie 2009), Romania s-a aflat pe ultima pozitie la acest capitol (locul 27 din 27 de state membre), in clasamentul intocmit doar pentru anul 2011 Romania a urcat pana pe pozitia a 16-a. Cu toate acestea, per ansamblul celor doi ani, delegatia tarii noastre se afla inca la coada clasamentului, ocupand locul 25.

Citeste mai multe despre activitatea europarlamentari romani pe 9AM.ro.

Sursa foto: Flickr.com/ Parlamentul European, Strasbourg



Citeste si