Maladia satului romanesc se refera la incurajarea lenei si descurajarea investitiilor in zona rurala, a spus Tudor Cojocaru, unul dintre fondatorii Nutrivega, o ferma in curs de certificare ecologica. “In afara de mine mai este o investitie: birtul”, a mai punctat antreprenorul.

“In aceasta firma am cooptat o familie mare de tarani, care toata viata au facut legumicultura si in felul asta am gasit o varianta prin care firma noastra sa aiba atat viziunea antreprenoriala, cat si componenta de experienta in zona agriculturii. Acesti oameni inteleg foarte greu conceptul de business, ei stiu ca au nevoie de bani si atata tot, am fost pusi in multiple randuri in situatia in care am ramas cu fundul in stratul de rosii pentru ca nu mai vroiau sa munceasca”, a spus Tudor Cojocaru la conferinta AgriFinance, eveniment organizat de wall-street.ro in parteneriat cu Patria Bank si TMT PR.

La nivelul actual al afacerii antreprenorul poate oferi un salariu de 1.000 de lei, valoare care nu ii motiveaza pe potentialii angajati.

“Eu nu gasesc pe nimeni care sa fie motivat si pe care sa ma pot baza. Acestea sunt situatii reale, problematice, din mediul rural. Ei nu sunt motivati sa vina sa munceasca. La nivelul la care sunt eu acum nu pot sa le ofer decat 1.000 de lei, cand de la stat primeste jumatate si nu face nimic”, a mai spus Cojocaru.

Pe langa resursa umana, antreprenorul se loveste zilnic si de problemele de infrastructura. Pana la Avramesti, un sat de razesi din Vaslui, trebuie sa strabati un drum de pamant de circa 15 kilometri, doar pe alocuri pietruit. Mai mult, nu exista surse de apa si nici curent.

“Pe partea de apa avem nevoie de 15.000 de euro pentru a fora pentru un bazin, pentru curent vreo 3.000 de euro, iar pe partea de drumuri nici nu vreau sa ma gandesc. uneori nu putem ajunge la ferma. Vara trecuta a trebui sa aducem rosiile de la ferma pana la drum asfaltat cu caruta din cauza ploilor. Si au fost vreo patru drumuri. Pentru acest tip de nevoi nu am gasit masuri utile de finantare”, a adaugat fondatorul Nutrivega.

Potrivit acestuia, nu a incercat pana acum sa acceseze un credit bancar intrucat a avut capitalul initial, suficient pentru punctul in care se afla afacerea.

“Vara trecuta am avut primele produse plasate pe piata. Anul acesta am aplicat pe un proiect pe fonduri europene, pe masura 16.4. Provocarea a fost sa gasim o masura cu adevarat utila pentru nevoile noastre si sa fie 100% nerambursabil. Nu am intrat in dialog cu bancile, intrucat am considerat ca business-ul nostru nu reprezinta bonitate”, a punctat Tudor Cojocaru.

Foto: Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri