Campania de depunere a cererilor unice pentru obtinerea subventiilor in sectoarele vegetal si animal a inceput pe 1 martie si s-a incheiat pe 15 mai 2018, la ora 24. Fermierii romani au depus, in aceasta campanie, mai putine cereri, comparativ cu anul trecut, dar suprafata vizata a crescut fata de campania din 2017, potrivit datelor comunicate de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

In campania 2018 de depunere a cererilor unice pentru obtinerea subventiilor din agricultura - in sectoarele vegetal si animal - au fost depuse 866.749 de cereri, fata de 884.464 cereri depuse in campania din 2017. Suprafata vizata de cererile pentru subventii a crescut insa, de la 9,390 milioane de hectare in 2017 la 9,639 milioane de hectare in timpul campaniei din acest an, care s-a desfasurat in perioada 1 martie – 15 mai 2018.

In acest an, au depus cereri mai multi fermieri din sectorul animal fata de anul trecut ( 185.767 de fermieri in 2018 fata de 183.417 in 2017), potrivit informatiilor comunicate de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. A crescut si numarul cererilor pentru suprafete mai mare de 30 de hectare, astfel: pentru suprafete cuprinse intre 30 si 50 de hectare, numarul de cereri depuse in acest an a fost de 14.113 fata de 13.347 in 2017; pentru suprafete cuprinse intre 50 si 100 de hectare – 8.815 cereri in 2018 si 8.418 in 2017; in timp ce pentru suprafetele de peste 100 de hectare, in 2018 au fost depuse 12.988 cereri fata de 12.776 in 2017.

Totodata, o suma de 2,667 miliarde de euro a fost autorizata la plata pentru subventii in agricultura in 2018 (perioada 16.10.2017-15.05.2018), fata de 1,95 miliarde de euro in perioadfa 16.10.2016-15.05.2018, potrivit reprezentantilor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Care sunt urmatorii pasi pentru cei care au depus cereri pentru subventii in agricultura?

Judetele cu cele mai multe cereri pentru subventie inregistrate sunt Suceava (47.438 cereri), Dolj (37.344 cereri), Bihor (36.432 cereri), Maramures (34.383 cereri) si Botosani (34.176 cereri). Judetele cu cele mai mari suprafete solicitate la plata sunt Timis (527.762,46 ha), Constanta (495.029,96 ha), Teleorman (419.661,07 ha), Dolj (418.818,68 ha) si Calarasi (375.232,41 ha).

”In perioada 16 - 31 mai inclusiv, la sediile Centrelor judetene sau locale APIA, fermierii pot depune modificari la Cererile Unice de Plata depuse in cadrul Campaniei 2018, fara aplicarea de penalitati”, informeaza un comunicat de presa al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA).

Redam mai jos urmatoarele etape in procesul acordarii de subventii in agricultura, dupa incheierea campaniei de depunere a cererilor unice pentru subventii in agricultura, extrase din Ordinului ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale nr. 15/17.01.2018.

  • In intervalul 4 iunie – 4 iulie 2018 se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plata, esantionarea acestora precum si transmiterea esantioanelor, potrivit dispozitiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere in aplicare (UE) nr. 809/2014;
  • Intre 5 iulie – 1 octombrie 2018 se va efectua controlul la fata locului pentru cererile unice de plata esantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligatii specifice, in iarna sau in primavara anului urmator;
  • Plata avansului pentru anul de cerere 2018 se va efectua in perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2018, conform Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 decembrie 2013, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • Plata finala ca diferenta intre cuantumul acordat in avans si cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va efectua intre 1 decembrie 2018 - 31 martie 2019.
  • Sprijinul financiar este finantat din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri