Interesul fermierilor români pentru credite cu care să își finanțeze investițiile începe să intre pe o pantă ascendentă, după ce au fost înregistrate scăderi, odată cu debutul pandemiei generate de coronavirus. Iată pentru ce se împrumută agricultorii din România.

”România are un potențial imens în agricultură și industria alimentară - dacă ne raportăm la indicatori precum suprafața totală a terenurilor arabile sau ponderea populației din mediul rural. Din păcate, acest potențial nu este folosit la maximum, iar productivitatea este sub media din țările dezvoltate”, a declarat, pentru wall-street.ro, Ramona Ivan, director în cadrul Direcțiaei Relații cu Instituții Naționale și Internaționale a CEC Bank.

Principalele motive țin de gradul redus de capitalizare al jucătorilor din domeniu, de gradul redus de mecanizare, care se suprapun peste un nivel ridicat al fragmentării exploatațiilor agricole, în contextul în care, deși s-au făcut progrese în ultimul an, există încă suprafețe fără cadastru sau cu regim de proprietate incert.

Ramona Ivan va fi speaker în cadrul conferinței online ”Agricultura Viitorului: Tehnolgii și soluții noi, alimentație mai sănătoasă”, organizată de wall-street.ro, în data de 11 iunie, începând cu ora 12. Dacă esti înteresat de domeniul agriculturii, te invităm să te înscrii la eveniment gratuit aici.

Criza CORONAVIRUS s-a simțit și în creditare

Ramona Ivan a arătat că ritmul de încetinire a creditării începând cu luna martie a afectat și finanțările din agricultură, în contextul limitării deplasărilor, care a redus temporar vânzările de terenuri agricole și achiziția de utilaje agricole din spațiul comunitar, la care se adaugă lipsa forței de muncă și, ca element de noutate, seceta din aceasta primăvară.

De altfel, și ministrul Agriculturii, Adrian Ors, declara anterior că o secetă ca aceea de acum nu a mai fost în România de 50-60 de ani şi că încearcă să-i obişnuiască pe fermieri să-şi asigure culturile.

”Astfel, banca s-a concentrat, în perioada stării de urgentă, pe măsuri pentru a asigura continuitatea activității și pe soluții pentru clienții companii și persoane fizice afectați de criză”, a precizat ea.

În contextul revenirii economice, CEC Bank estimează o creștere a interesului fermierilor pentru accesarea de finanțări agricole, în condițiile în care în perioada recentă s-a putut vedea o mobilizare generală a fermierilor pentru a preîntâmpina o viitoare criză alimentară și pentru protejarea securității alimentare.

”Totodată, o serie de programe nou lansate a deschis apetitul pentru investiții în agricultură. Dintre acestea menționam Programul IMM Invest și creditele specifice pentru finanțarea activității curente și investițiilor în domeniul agricol, cu garanții de până la 100%, din care 80% FGCR , pe care CEC Bank le-a lansat in parteneriat cu FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural)”, a menționat Ramona Ivan, CEC Bank.

Cu ce scop se împrumută agricultorii

Domeniul agricol are un puternic caracter sezonier, astfel că veniturile apar abia după recoltare, în timp ce cheltuielile se înregistrează înainte.

„De aceea, acest sector depinde foarte mult de credite și linii de credit pentru finanțarea activității curente. Prin urmare, este normal vedem o pondere ridicată a finanțărilor pentru activitatea curentă, mai ales din partea fermelor, a cultivatorilor. Pe partea procesatorilor, sunt mai frecvente cererile pentru credite de investiții”, a menționat reprezentantul CEC Bank.

Astfel, cele mai mari ponderi în totalul creditelor acordate de CEC Bank pentru agricultura le dețin subdomeniile “Cultivarea plantelor”, urmat de “Creșterea animalelor”, “Activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor)”, “Activitățile auxiliare agriculturii și activități după recoltare”.

Trebuie știut că finanțările CEC Bank sunt acordate fermierilor pentru:

  • modernizarea exploatațiilor agricole,
  • creșterea valorii adăugate a produselor agricole si silvice,
  • îmbunătățirea calității produselor, a siguranței muncii si a protecției mediului,
  • îmbunătățirea performanței generale printr-o mai bună utilizare a resurselor.

”Finanțările acordate de CEC Bank contribuie la dezvoltarea durabilă a fermelor prin investiții pe termen mediu si lung, asigură plata taxelor și impozitelor, permit achiziții de materii prime și utilaje agricole. Prin proiectele finanțate, sunt sprijinite companiile și fermierii să-și îmbunătățească competitivitatea prin extinderea și modernizarea afacerilor”, a detaliat Ramona Ivan.

Astfel, la nivelul CEC Bank, creditele pentru agricultură au o pondere de circa 20% în totalul finanțărilor acordate companiilor nefinanciare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri