Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: Secetă ca anul acesta n-a mai fost de 50-60 de ani

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că o secetă ca aceea de acum nu a mai fost în România de 50-60 de ani şi că încearcă să-i obişnuiască pe fermieri să-şi asigure culturile, notează Agerpres.

„E o secetă extremă şi puternică, ce s-a instalat în această parte a Europei, nu numai în România, care se suprapune acestei crize a evoluţiei pandemiei COVID. (...) Secetă ca anul acesta, spun specialiştii, n-a fost de 50-60 de ani", a afirmat Adrian Oros.

Ministrul a mai spus că până acum sunt înregistrate 1,4 milioane de hectare de culturi afectate de secetă.

"În afară de faptul că-i despăgubim, încercăm să-i încurajăm pe fermieri - pentru că sunt şi alte fenomene climatice nefavorabile sau extreme care pot să le diminueze producţiile, grindină, inundaţii, îngheţ, ploi torenţiale, furtuni - încercăm să-i obişnuim să-şi asigure culturile. (...) Ministerul Agriculturii suportă 70% din poliţa de asigurare. În acelaşi timp, încercăm să negociem cu băncile să fie prinsă în poliţa de asigurare şi seceta, pentru că foarte multe bănci nu asigură pentru secetă sau acolo unde asigură pentru secetă, condiţiile pe care le impun în contracte nu sunt acceptate sau sunt foarte greu acceptate de fermieri", a adăugat Adrian Oros.

Sursa foto: ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri