Pe o suprafață de un hectar, în livada Universitatii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV), se cultivă o mulțime de fructe inedite, printre care și soiul banana nordului, numit și fructul paw-paw, o specie exotică provenită din America de Nord.

„Cunoscând biologia plantelor și știind care sunt cerințele față de factorii de mediu, ne-am dat seama ca banana nordului poate fi cultivată foarte bine și în România”, spune Florin Stănică, prorector prof. univ USAMV.

Primele culturi au apărut în România în jurul anului 1900 în localitatea Pianu Nou, judeţul Alba, aduse la noi în țară de către un emigrant întors din America. După anii 2000, aceste specii de fructe au început să fie studiate de către Univeristatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, iar în prezent sunt cultivate în livada universității.

Potrivit reprezentanților USAMV, planta exotică poate rezista la o temperatură de până la -25 de grade, fiind un soi relativ ușor de cultivat, fără să necesite niciun fel de tratament chimic împotriva dăunătorilor.

Pe lângă banana nordului, în livada universității se găsesc și alte fructe exotice precum kiwi, smochine și rodii.

Simina, primul soi rămânesc de banana nordului

Potrivit site-ului USAMV, fructele au un conţinut ridicat în vitamina A şi C, în elemente minerale, în special potasiu, calciu, fier, magneziu şi mangan şi aminoacizi esenţiali în special izoleucina, leucina, lizina, fenilalanina, tirosina, treonina şi valina, depăşind cu mult valorile găsite în celelalte fructe.

În prezent, soiul se află înscris pentru înregistrare şi testare în reţeaua Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) şi se înmulţeşte la Vitroplant Italia pentru a fi difuzat în producţie şi pentru grădinile de amatori.

Potrivit reprezentanților USAMV, fructul crescut în livada universității va fi primul soi românesc de banana nordului și se va numi Simina. Când va fi comercializat, un kg de banana nordului va costa aproximatov 15 lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Nicolae
 Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri