21 Iulie 2022

Cerealele ucrainene contra îngrășămintelor rusești. Un acord ar putea fi semnat la Istanbul



Rusia şi Ucraina vor semna vineri, la Istanbul, un acord referitor la exporturile de cereale, a anunţat preşedinţia turcă, transmite AFP, citată de Agerpres. Anunțul vine la scurt timp după ce ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a dat un prim semnal că un astfel de acord ar fi posibil.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, precum şi reprezentanţi ai Rusiei şi Ucrainei vor participa la ceremonia de semnare, care va avea loc vineri, 22 iulie, la ora 13.30 GMT, la palatul Dolmabahçe din Istanbul, a adăugat sursa citată.

Acordul ar trebui să permită o ieşire prin Marea Neagră a cerealelor ucrainene blocate de război şi o reducere a barierelor la exporturile de grâne şi îngrăşăminte ruseşti.

La New York, purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq, a anunţat că Antonio Guterres şi cei doi negociatori ai săi sunt aşteptaţi iminent la Istanbul.

'Secretarul general va merge în această seară (joi) la Istanbul, în cadrul eforturilor de a asigura un acces mondial complet la produsele alimentare ucrainene şi la alimente şi îngrăşăminte ruseşti', a spus el.

Peste 20 milioane de tone sunt blocate în porturile Ucrainei, a căror penurie se simte acut pe piaţa mondială, cu riscul agravării deficitelor alimentare în special pentru Africa.



Citeste si