Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a afirmat că măsurile unilaterale luate de cele patru state în privinţa importurilor de cereale din Ucraina sunt ilegale şi a cerut retragerea acestora, pentru a se putea aplica propunerile Comisiei, care vizează, printre altele, oprirea importurilor de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi seminţe de rapiţă din Ucraina, până în data de 5 iunie, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, notează Agerpres.

Măsura ar putea fi luată în 48 de ore după ce statele care au luat măsuri unilaterale şi le retrag.

Petre Daea a participat la o şedinţă de lucru în format videoconferinţă cu Valdis Dombrovskis, comisar european responsabil cu politica comercială la nivelul UE şi comisarul pe probleme de agricultura, Janusz Wojciechowski, în cadrul căreia reprezentanţii României au subliniat că ţara noastră are în prezent cea mai mare expunere în privinţa impactului negativ al importurilor din Ucraina, întrucât celelalte state vecine au luat măsuri unilaterale privind interzicerea acestora.

Totodată, aceştia au semnalat că România se vede ameninţată de un aflux şi mai mare de cereale ucrainene întrucât punctele de ieşire din Ucraina către celelalte state sunt închise, iar ţara noastră a rămas principal culoar de tranzit, Portul Constanta devenind şi mai aglomerat.

"Vicepreşedintele CE Valdis Dombrovskis a afirmat răspicat că măsurile unilateral luate de cele 4 state europene sunt ilegale, contravin Tratatelor de Aderare şi Acordului de Asociere încheiat între UE şi Ucraina, somând cele 4 state să şi le retragă, altfel propunerile Comisiei nu se vor aplica. Cei doi comisari au prezentat un pachet de sprijin pe care Comisia îl pune la dispoziţia celor 5 ţări, compus din 100 de milioane sumă de la rezerva de criză a CE, urmând ca aceasta să fie repartizată în perioada imediat următoare şi un pachet de reglare a importurilor din Ucraina. Acesta prevede activarea mecanismelor de salvgardare excepţională, care înseamnă oprirea importurilor până în data de 5 iunie pentru produsele: grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui si seminţe de rapiţă. Comisarul a menţionat că această măsură poate fi luată în 48 de ore după ce statele care au luat măsuri unilaterale şi le retrag. Statele care au luat acea decizie de care Petre Daea spunea tot timpul: trebuie să fim atenţi şi să lucrăm în consonanţă cu interesele ţării, dar în bună regulă din punct de vedere juridic, altminteri nu avem succes", a explicat Daea într-o conferinţă de presă.

Acesta a menţionat că a fost solicitată poziţia miniştrilor din Polonia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi România şi toate statele au susţinut că sunt necesare soluţii pentru suplimentarea listei de produse beneficiare de măsuri de salvgardare şi a regândirii perioadei de aplicare, prin prelungirea ei.

"Întrucât nu s-a ajuns la un consens în această privinţă, vicepreşedintele CE a precizat faptul că problema importurilor a fost ridicată la rang de prim-ministru şi preşedinte prin semnarea scrisorii comune a celor 4 prim-miniştri şi preşedintelui Bulgariei. Prin urmare a solicitat ca statele membre să se pună de acord, până la finalul acestei săptămâni, prin consultare a prim-miniştrilor şi preşedintele Bulgariei. Mâine, vom informa, cum de altminteri a fost informat domnul prim ministru de către consilierii săi care au participat la această întâlnire şi prin comunicare între ţări vom veni cu propuneri în consonanţă cu interesele noastre în aşa fel încât să realizăm această punere de acord din punct de vedere legislativ şi decizia să fie luată foarte urgent. Comisia este dispusă să rezolve până la sfârşitul săptămânii", a spus Petre Daea.

El consideră că şi celelalte state au interesul să se rezolve cât mai repede, pentru că "nu pot să stea în ilegalitate", riscând începerea procedurilor de infringement.

"Comisarul ne-a spus să ne punem de acord cât mai repede. Eu mâine şi zilele următoare, prin reprezentanţii noştri de la Bruxelles, ne vom asigura şi sunt convins că şi celelalte state au interesul acesta să fie cât mai repede. Nu pot să stea în ilegalitate, pentru că încep proceduri de infringement (...) Cum aţi putea dvs. crede că un act normativ, printr-un ordin de ministru, ar putea să fie opozabil din punct de vedere juridic unui regulament sau unui acord de asociere validat de parlamentele europene şi care a fost încheiat, în condiţiile în care mâine vine în vamă la ţările respective un produs, iar acel produs intră pe baza unui contract comercial, cu plată la furnizor sau la beneficiar şi nu-i dă voie să intre în ţara respectivă? Persoana se îndreaptă în justiţie şi imediat orice judecător înţelege că este de grad mai ridicat actul normativ al Uniunii Europene, că suntem membri ai UE şi dacă suntem membri, avem şi drepturi, avem şi obligaţii, avem reguli şi legi pe care trebuie să le respectăm", a transmis oficialul MADR.

Nu în ultimul rând, şeful de la Agricultură a susţinut că el nu poate să dea un astfel de ordin pentru că nu este domeniul său.

"Îmi spunea cineva la un moment dat: să dea Petre Daea ordinul. În primul rând, nu aş putea să-l dau pentru nu-i domeniul meu. Unde-i domeniul meu în 24 de ore am dat ordin să se taie porumbul şi să se ducă la vaci, pentru că e meseria mea, e răspunderea mea. Aici nu. Nu Ministerul Agriculturii, iar oricare ar da un asemenea act nu poate fi opozabil unui act de relevanţă europeană. Nu poate fi. E treaba lor, a şi spus-o comisarul: "aveţi drumul instanţei în condiţiile în care nu ridicaţi aceste măsuri". Asta a fost textual. I-am adus cu mine pe toţi, să înregistreze tot, să asculte, să nu ne scape niciun cuvânt. Aici sunt în reguli, iar România ştie să le respecte şi e nevoie să respectăm regulile, pentru că altminteri intervine haosul", a explicat ministrul Agriculturii.

El a adăugat că oprirea importurilor va fi doar la nivelul celor 5 ţări din proximitatea conflictului, fiind solicitările comune ale acestora, şi că se vor menţine coridoarele de transporta cerealelor spre destinaţiile cunoscute.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri