Tinerii fermieri pot primi un ajutor nerambursabil de instalare în valoare de 70.000 de euro pe proiect, fondurile urmând să fie alocate sub formă de sumă forfetară în două tranşe.

"Sprijinul, acordat în baza unui plan de afaceri, prin intermediul acestei intervenţii este 100% nerambursabil, în valoare de 70.000 de euro/ proiect. Fondurile se acordă sub formă de sumă forfetară în două tranşe (75% din cuantumul sprijinului la semnarea contractului de finanţare şi 25% din cuantumul sprijinului se va acorda în funcţie de implementarea corectă a Planului de afaceri, fără a depăşi trei ani sau cinci ani pentru sectorul pomicol şi struguri de masă, de la semnarea Contractului de finanţare)", precizează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, citată de Agerpres.

În vederea pregătirii sesiunii de primire a proiectelor din acest an, instituţia a publicat, în consultare publică, Ghidul solicitantului pentru intervenţia DR-30 Sprijin (link pentru descărcare AICI) pentru instalarea tinerilor fermieri, finanţată prin Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 - 2027 (PS PAC 2027). Documentul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info, la secţiunea Comunicare >> Dezbatere publică.

"Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului aferent sprijinului pentru tinerii fermieri, publicat de AFIR, include cele mai relevante observaţii formulate de către experţii AFIR, de la nivel central dar şi de la nivel regional şi judeţean. De asemenea, Ghidul a fost analizat şi consolidat în urma dezbaterilor de la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Dorim să oferim solicitanţilor de fonduri europene nerambursabile instrumente suple, clare, pentru a facilita accesarea fondurilor europene. Timp de 30 de zile, aşteptăm observaţiile publicului, urmând ca acestea să fie analizate şi, după caz, incluse în versiunea finală a Ghidului solicitantului" a declarat directorul general AFIR, George Chiriţă.

Perioada de consultare publică este de 30 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv 7 iunie 2023.

Sursa foto: Shutterstock / Alexandr Soloviev

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri