Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, formată din Federaţia Naţională PRO AGRO, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV şi Asociaţia Forţa Fermierilor - AFF, solicită Guvernului României şi partidelor din actuala majoritate parlamentară adoptarea în regim de urgenţă unui act normativ care să interzică importul în România a unui număr de produse agroalimentare din Ucraina.

Potrivit unui comunicat de presă al Alianţei, această măsură unilaterală este esenţială pentru salvarea fermierilor români şi pentru protejarea securităţii alimentare a României.

"Decizia Comisiei Europene de a nu mai prelungi interzicerea importurilor pentru cele cinci state din vecinătatea Ucrainei (România, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria) obligă Guvernul României la o asemenea decizie, dacă vrem să mai vorbim de sector agroalimentar naţional. De asemenea, apreciem că este necesară şi o discuţie urgentă, până la finalul zilei de luni - 18 septembrie a.c., cu mediul asociativ din sectorul agroalimentar pentru a stabili, cu argumente, lista de produse supuse embargoului, listă ce trebuie să fie anexată acestui act normativ. Dacă un stat precum Polonia, care sprijină masiv şi cuprinzător Ucraina, în faţa agresiunii Rusiei, a luat o asemenea decizie unilaterală imediat după expirarea termenului de 15 septembrie 2023, nu înţelegem de ce România ar trebui să aibă reţineri în a proceda exact la fel. Dacă Polonia continuă să fie 100% alături de Ucraina şi, cu toate acestea, acelaşi guvern de la Varşovia nu are nicio o ezitare în a-şi proteja fermierii prin măsuri unilaterale, cauzate de decizii la Comisiei Europene, atunci aceste măsuri nu afectează cu nimic solidaritatea faţă de poporul ucrainean. România ar trebui să facă exact acelaşi lucru", se spune în comunicat, preluat de Agerpres.ro.

Agricultorii precizează în comunicat că îşi manifestă surprinderea faţă de comunicatul "extrem de ezitant al Guvernul României din seara de 15 septembrie care nu vorbeşte deloc despre prioritatea de a salva fermierul român şi agricultura naţională".

"Sperăm că acest mod de comunicare ambiguu, fără o asumare clară a obligaţiei de a proteja sectorul agroalimentar autohton, a fost doar o scăpare de moment din partea oficialilor guvernamentali. Solicitarea noastră nu afectează în niciun fel tranzitul mărfurilor agroalimentare ucrainene prin România, către alte destinaţii, exact cum se întâmplă şi acum şi cum s-a întâmplat de la începutul războiului", se mai spune în comunicat.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri