9 Mai 2011

Presedinte Ford: In Romania se vand de trei ori mai putine masini noi



Presedintele Ford Romania, Henrik Nenzen, a declarat ca vanzarile de autovehicule noi in Romania sunt de trei ori mai mici fata de nivelul normal, pe fondul crizei economice, estimand cresteri la acest capitol de 10 la suta in 2011 si de 30 la suta in 2012.

Henrik Nenzen a afirmat ca vanzarile de autovehicule noi in Romania au atins in ultimii trei ani un nivel foarte scazut, adaugand ca toti producatorii si dealerii auto au fost afectati de criza economica, informeaza Mediafax.

"Vanzarile de autovehicule noi in Romania s-au aflat la un nivel foarte scazut in ultimii trei ani. Probabil, ar fi trebuit sa fie de trei ori mai mari. Anul trecut, am ajuns la 95.000 de unitati, un nivel mai normal ar fi fost 250.000. Toti producatorii auto si dealerii au fost afectati de aceasta criza. Obiectivul pentru acest an este o crestere de 10 la suta si, poate, de 30 la suta in 2012, iar apoi, in cativa ani sa ajungem la un nivel normal de vanzari", a declarat Henrik Nenzen, presedintele Ford Romania.

Henrik Nenzen a afirmat ca, in prezent, Ford are in Romania 3.600 de salariati, apreciind ca in urmatorul an angajarile se vor face intr-un ritm accelerat.

Pana in prezent, Ford a deschis in Romania un numar de 37 de reprezentante, iar potrivit lui Henrik Nenzen pana la finele acestui an vor mai fi deschise inca zece.



Citeste si