13 Septembrie 2011

Test cu Citroen DS4, un coupe cu 5 usi



Citroen a lansat in iunie in Romania cel de-al doilea produs al liniei speciale DS, modelul DS4, cu o caroserie de tip coupe cu 5 usi.

Stilul exclusivist este evidentiat prin liniile cromate din partea inferioara a spoilerului, precum si prin liniile luminoase ale stopurilor ce raman aprinse atat ziua, cat si noaptea. Portierele spate au geamurile fixe, iar manerele sunt ascunse pe laterale.

Interiorul este dominat de parbrizul panoramic, care se prelungeste cu plafonul. Posesorii modelului Citroen DS4 au la dispozitie cinci feluri de combinatii de piele pentru scaune, incluzand si optiunea de a folosi doua culori. Versiunile de top sunt echipate cu piele pe bord si pe panourile usilor – precum si cum un design „bratara de ceas” pentru scaune.

In functie de nivelul de echipare, DS4 beneficiaza de discuri de frana ventilate cu diametru crescut (340 mm), precum si sistemul electronic de control al franarii in standard, incluzand ABS cu sistemul electronic de distributie a fortei de franare (EBD) si asistenta la franarea de urgenta (EBA).

DS4 dispune de trei motorizari pe benzina (1,6 litri 120 CP, 155 CP si 200 CP) si doua diesel (1,6 litri 110 CP si 2 litri 160 CP), la un pret de pornire de 19.900 euro cu TVA.

Motorizarile conduse in timpul testului national realizat de Citroen pe ruta Bucuresti-Tulcea au fost 1,6 litri diesel 110 CP Airdream cu transmisie pilotata cu 6 trepte, al carui pret ajunge la 30.600 euro cu TVA si 1,6 litri benzina 200 CP Sport Chic cu transmisie manuala in 6 trepte, al carui pret este de 32.200 euro cu TVA.

Motorul diesel de 110 CP este cel mai economic propulsor al gamei DS4. Transmisia pilotata este considerata cea mai buna alegere daca iti doresti un consum redus de carburant, insa trebuie sa te obisnuiesti cu ea. Daca conduci pentru prima data asa ceva vei simti delay-ul in care masina schimba intr-o treapta superioara, defapt imita momentul in care ai fi calcat ambreiajul la o cutie manuala. Acceleratia de la 0 la 100 km/h are loc in 11,3 secunde, iar viteza maxima este de 190 km/h.

Propulsorul pe benzina de 200 CP iti aduce un zambet larg pe fata, pentru ca masina se simte foarte puternica, iar orice depasire devine banala. Avand in vedere designul lui DS4, cred ca motorizarea de 200 CP i se potriveste cel mai bine. Acceleratia de la 0 la 100 km/h are loc in 7,9 secunde, iar viteza maxima este de 235 km/h..

DS4 vine cu suspensie tip MacPherson in fata, punte semi-rigida pe spate si directie asistata electric.

Modelul are 4.27m lungime, 1.81m latime si 1.53m inaltime. DS4 beneficiaza si de un portbagaj spatios de 385 de litri si numeroase compartimente de stocare.

DS4 a obtinut 5 stele in cadrul testelor de impact Euro NCAP cu un punctaj de 97%. Mai multe informatii despre model sunt disponibile aici.

Date tehnice Citroen DS4 1,6l benzina 200 CP
Capacitate cilindrica (cm3): 1598
Putere maxima CP (kw)/rot/min: 200 (147)/5800
Cuplu maxim Nm - rot /min: 275/1700
Cutie de viteze: manuala 6
Lungime/latime (mm): 4275/1810
Inaltime/ampatament (mm): 1552/2607
Volum portbagaj (l): 385
Viteza maxima (km/h): 235
Capacitate rezervor (l): 60
Norma poluare: Euro 5
consum combustibil (l/km) mixt 6.4 ; urban 8.4 ; extraurban 5.2



Citeste si