Uzina de anvelope Michelin Floresti are un nou director
Din noua functie, va coordona activitatea uzinei Michelin Floresti Anvelope si anume productia de anvelope de turism.
Jerome Mouillet are 42 de ani si si-a inceput activitatea profesionala in grupul Michelin acum 16 ani, la sediul central al Michelin din Clermont Ferrand, Franta.
In anul 2003 cand grupul Michelin a achizitionat societatea Viborg, a preluat conducerea sit-ului industrial situat in Germania, pentru a coordona activitatea de resapare in zona Germania, Olanda si Danemarca.
Inainte de a prelua postul de director al uzinei Michelin Floresti Anvelope, Mouillet a ocupat o functie similara in perioada 2009 – 2011 ca director al Uzinei Michelin din Budapesta, Ungaria.
“Misiunea mea la Floresti este aceea de a continua progresul uzinei, asigurarea celor mai bune conditii de lucru pentru angajati, respect pentru mediu si contribuirea la imbunatatirea vietii comunitatii locale“, a spus Jerome Mouillet, director al uzinei Michelin Floresti Anvelope.
Uzina Michelin Floresti Anvelope (Victoria) a fost achizitionata in anul 2001 de catre grupul Michelin.
Michelin detine in Romania trei fabrici, douã la Zalãu si una la Floresti si o retea comercialã. Activitãtile Grupului in Romania constau in productia de diferite tipuri si mãrci de anvelope, comercializarea de anvelope noi si resapate printr-o retea nationalã de distributie, exportul de anvelope si cord metalic catre alte parti ale lumii.
In perioada 2001 – 2010, Michelin Romania a realizat o productie de peste 450.000 de tone de anvelope si peste 150.000 de tone de cord metalic.
Michelin este cel mai mare producator de anvelope pe plan mondial, detinand aproximativ 20% din piata. In prezent, Michelin activeaza in 170 de tari unde detine 70 de unitati de productie (in 18 tari) si peste 111.000 de angajati.