5 Octombrie 2011

Nissan va produce 2 unitati Juke-R, cu 480 de cai putere



Nissan a dorit sa transforme crossover-ul Juke intr-o masina puternica astfel ca a imprumutat de la modelul GT-R motorul V6 de 3,8 litri, insa i-a redus puterea la 480 CP.

Vor fi create numai doua autovehicule Juke-R, unul cu volanul pe partea stanga si unul cu volanul pe partea dreapta.

Caroseria lui Juke-R este in curs de proiectare, se remarca pasajele pronuntate ale rotilor, barele de protectie fata si spate reproiectate, la care se adauga un eleron spate. Juke-R vine cu jante RAYS din aliaj, de 20 de inch.

Autovehiculul nu este destinat productiei de masa, fiind un concept unic, conform cu cerintele legislatiei rutiere, conceput de Nissan si construit de RML, companie faimoasa in lumea sporturilor cu motor, in colaborare cu Centrul Tehnic Nissan din Europa (NTC-E).

Interiorul imbina cu finete caracteristicile unui crossover si ale unei masini de varf de gama, tabloul de bord de la Juke fiind transformat pentru montarea indicatoarelor si afisajului personalizabil de 7 inch de la GT-R.

Se pastreaza consola centrala specifica Juke, inspirata de rezervorul unei motociclete, in timp ce restul interiorului aminteste de o masina creata pentru viteza. Scaunele duble de curse cu centuri de siguranta in cinci puncte si retractorul vizibil asigura conformitatea cu standardele de siguranta FIA si in acelasi timp sporesc rigiditatea pentru performante maxime.

Nissan participa la curse din 1960, fiind prezent la ora actuala la Campionatul mondial FIA GT1, Super GT, LMP2 si multe alte evenimente sportive din lume.

Sursa foto: autocar.co.uk.



Citeste si