31 Ianuarie 2012

Bucurestiul va avea un nou Salon Auto International



Salonul International Auto-Moto Bucuresti (SIAMB) 2012, aflat la prima editie, va avea loc intre 4 si 8 aprilie in Piata Constitutiei, pe o suprafata de 4.000 metri patrati.

Aprobarile necesare pentru organizarea evenimentului au fost deja obtinute, precum si parteneriatul Primariei Municipiului Bucuresti. Expunerea media este estimata la peste un milion de euro.

“Credem ca acest eveniment poate sa marcheze, odata cu venirea primaverii, si “dezghetarea” pietei auto, repornirea motoarelor de care are nevoie economia romaneasca”, a spus Mike Costache, presedintele SIAMB.

Salonul va reuni producatori, importatori si distribuitori de autovehicule, componente auto-moto, piese de schimb, biciclete, accesorii, tuning, echipamente service auto, companii de leasing, companii de asigurari, inchirieri auto.

Pe parcursul celor 5 zile sunt asteptati peste 50.000 vizitatori. SIAMB 2012 va fi deschis intre orele 10.00 si 20.00.

Spatiul expozitional se va organiza pe segmente de interes in 8 corturi. Zone de expunere automobile – doua corturi avand un culoar de circulatie median, cu spatii de expunere deschise, de o parte si de alta.

Organizator este K-Fest Solution, parte a K Group, care a inregistrat o cifra de afaceri de 3 milioane euro anul trecut.



Citeste si