Profitul net al PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producator de automobile din Europa, a scazut anul trecut cu 48%, la 588 milioane de euro, fiind sub asteptarile analistilor, iar grupul francez vrea sa vanda active de 1,5 miliarde de euro pentru a preveni cresterea datoriilor.

Veniturile au avansat cu 6,9%, la 59,9 miliarde de euro, dar marja operationala a scazut la 2,2%, de la 3,2% in 2010, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Peugeot vrea sa vanda proprietati imobiliare si o participatie la Gefco, divizia de transport de autovehicule si de logistica auto, pentru ca scaderea pietei europene a vehiculelor afecteaza capacitatea grupului de a limita cresterea datoriilor.

Datoriile nete au crescut la 3,4 miliarde de euro la sfarsitul lui 2011, de la 1,6 miliarde de euro in iunie.

Divizia producatoare de masini a grupului inregistrat anul trecut pierderi de 92 de milioane de euro, comparativ cu un profit de 621 milioane euro in 2010.

Gefco a obtinut un profit din operatiuni continue de 223 milioane de euro, in crestere cu 13%.

Peugeot anticipeaza pentru acest an un declin al pietei auto europene de 5%, care ar marca al cincilea an negativ pentru industria de profil din regiune, a declarat directorul general al grupului, Philippe Varin.

Actiunile Peugeot au scazut cu pana la 5%, la 14,37 euro pe unitate, in urma publicarii rezultatelor. In ultimele 12 luni, actiunile Peugeot au scazut cu 52%, conferind grupului o capitalizare de piata de 3,36 miliarde de euro.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Citește și
Parcul de vehicule al STB va fi redus cu până la 40% faţă de situaţia normală
Setari Cookie-uri