2 August 2012

Profit de 2,27 mld. euro pentru BMW in T2



BMW a raportat un profit de 2,27 miliarde euro pentru trimestrul al doilea, in scadere cu 19%, insa peste estimarile analistilor, datorita vanzarilor mai ridicate ale unor modele de autoturisme, in special in China si Statele Unite.

Profitul inainte de dobanzi si taxe a scazut cu 19%, la 2,27 miliarde euro, de la 2,8 miliarde euro in perioada corespunzatoare a anului trecut, se arata intr-un comunicat transmis miercuri de grupul german, cel mai mare producator de autoturisme premium, scrie Mediafax.

Media estimarilor analistilor contactati anterior de Bloomberg indica un castig de 2,16 miliarde euro.

Vanzarile companiei au crescut in perioada analizata cu 7,3%, la 19,2 miliarde euro.

Producatorii germani de masini de lux - BMW, Audi (Volkswagen) si Mercedes (Daimler) - au reusit sa amortizeze impactul declinului puternic al pietei auto europene datorita prezentei solide pe piete precum China si Statele Unite, unde cererea pentru astfel de autoturisme este in crestere.

Rezultatele BMW au fost sprijinite in principal de cresterea cu 38% a vanzarilor SUV-ului X3, respectiv cu 21% a compactei Seria 1.
Grupul german detine marcile BMW, Mini si Rolls Royce.



Citeste si