7 August 2012

Falimentul Saab: Spyker da General Motors in judecata si cere 3 mld. dolari



Spyker, propietarul masinilor suedeze Saab Automobile inainte de colapsul financiar de anul trecut, a dat in judecata General Motors cerand despagubiri de trei miliarde de dolari, pentru ca gigantul american a lasat marca suedeza sa intre in faliment, scrie Wall Street Journal.

Spyker acuza GM ca a impiedicat investitorii chinezi sa salveze Saab. GM s-a temut ca chinezii vor avea acces la tehnologia lui si vor concura cu el in China, cea mai importanta piata externa.

Saab Automobile a declarat falimentul in decembrie anul trecut, dupa o lupta grea de supravieturie. Compania a lasat in urma datorii de doua miliarde de dolari cu active de doar 500 milioane dolari.

In aprilie, lichidatorii Saab Automobile au vandut cea mai mare parte a activelor compan iei suedeze in stare de faliment unui producator chinez de masini electrice, National Electric Vehicle Suedia AB (NEVS).

NEVS este detinuta 51% de catre National Modern Energy Holdings, dezvoltator de energie alternativa din plante in SUA, si 49% de o firma japoneza de investitii Sun LLC. Acestea au ca scop dezvoltarea de vehicule electrice premium pentru piata chineza.



Citeste si