Nu stiu daca managerii ar alege intotdeauna un BMW X1, dar este foarte posibil ca, odata ce conduc unul, sa vrea sa il incerce si in afara traficului urban. X1 s-a dovedit un "animal de oras" foarte versatil care poate oricand sa ia cu asalt santurile inamolite ale unei paduri sau sau sa iti ofere placerea escaladarii unor dealuri rezonabile.

ALD Automotive a incercat pe durata a 10 zile sa arate unui grup de jurnalisti cum este sa fii in postura de manager, sa beneficiezi de o masina premium si de serviciile aferente leasingului operational, iar Wall-Street.ro a ales sa se puna in locul unui manager cu mai mult spirit de aventura.

BMW X1 este un automobil bazat pe platfoma seriei 1, dar inaltat cu cativa centimetri astfel incat sa beneficieze si de capacitatea off-road a fratelui mai mare, X3.

In limbajul de specialitate, este un crossover mic care nu are competitori directi in tara de origine, pentru ca nici Mercedes sau Audi nu au scos inca un exemplar similar care sa rivalizeze cu X1.

Cum se comporta BMW X1

Masina testata de wall-street.ro era configurata cu toate optionalele si specificatiile care ii prind bine unui tanar manager: un motor diesel de 2 litri, pentru ca trebuie sa ne gandim la mediu, o cutie de viteze automata in sase trepte pentru ca in traficul sufocant al Bucurestiului este mai eficienta si tactiune 4x4, denumita de cei de la BMW xDrive, intrucat la final de saptamana trebuie sa vina si rasplata.

Iar rasplata noastra a constat intr-o iesire la un parc de aventuri din apropierea Bucurestiului, unde am reusit sa testam crossover-ul si intr-un mediu ce mergea usor spre off-road.

Desi fusesem avertizat ca X1 nu este o masina care sa se laude cu capabilitati off-road remarcabile, am vrut sa testam sistemul xDrive pe un teren unde avea toata libertatea sa se exprime: un drum forestier prin mijlocul padurii Comana, usor inamolit de la o ploaie recenta.

BMW X1

xDrive, probabil cel mai interesant sistem al aventurierului X1, a facut fata cu brio santurilor alunecoase si pantelor usoare spre moderate, aducandu-ma astfel la concluzia ca automobilul tanarului manager poate face oricand fata escapadelor pentru eliberarea stresului acumulat in timpul saptamanii.

Nu stiu cat de mult putea fi dusa la extrem masina in conditii de off-road si probabil ca nici nu conteaza, intrucat managerii cu o adevarata pasiune pentru off-road vor avea cu siguranta o masina dedicata pentru acest sport extrem si nu vor alege masina de serviciu ca sa urce pe dealuri.

La drum intins, BMW X1 s-a comportat asa cum ar trebui pentru o masina germana, a fost silentioasa, stabila, desi la inceput mi-a fost destul de greu sa ma obisnuiesc cu gandul ca o masina cu garda la sol destul de ridicata poate lua viraje la viteze mari. X1 nu a dat semne de nesiguranta in viraje, nefiind nevoie de ajutorul ESP-ului pentru a ma simti in siguranta.

Consumul la viteze legale este mai mult decat rezonabil, undeva pana in 7 litri la suta de kilomentri, la un condus mai sportiv, si cobora chiar spre 5% daca mentii o viteza constanta, motorul torcand linistit in treapta a 6 de viteza.

In ceea ce priveste echiparea, modelul din imagine a beneficiat de specificatii premium: cele mai importante fiind navigatia, computerul de bord cu zeci de functii, atat de informare cat si referitoare la siguranta pasiva, si bluetooth-ul prin care puteam conecta telefonul mobil, astfel incat toate contactele acestuia sa apara in pe ecranul computer-ului de bord si sa poti apela oricand persoanele dorita fara sa mai duci telefonul la ureche. Siguranta si functionalitate in acelasi timp.

BMW X1

Date tehnice BMW X1 xDrive18d

Capacitate cilindrica (cmc) 1.995
Combustibil: diesel
Putere 143 CP @ 4.000 rpm
Cuplu maxim/ turatii 320 Nm @ 1.750–2.500 rpm
Acceleratie (0-100 km/h) 10,1 s
Viteza maxima 195 km/h
Consum de combustibil (urban) 6,1 l/100 km
Consum de combustibil (extraurban) 5,1 l/100 km
Consum de combustibil (mixt) 5,4 l/100 km
Emisii de CO2 143 g/km
Masa la gol: 1.650 kg
Spatiu portbagaj 420 litri

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri