19 Iulie 2013

Star Transmission, filiala Daimler, a inaugurat la Sebes o noua unitate de productie pentru cutii de viteze



Filiala companiei germane Daimler in Romania, Star Transmission, a inaugurat, miercuri, la Sebes (Alba), o noua unitate de productie pentru asamblarea cutiilor de viteze automate pentru autoturismele Mercedes-Benz, investitie prin care au fost create aproximativ 250 de noi locuri de munca.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Star Transmission, societatea a pornit oficial, miercuri, in prezenta autoritatilor locale si judetene din Alba, linia de montaj a cutiilor automate de viteza in cinci trepte pentru autoturismele Mercedes-Benz, investitie prin care au fost create aproximativ 250 de noi locuri de munca, iar personalul a fost calificat in Germania, la compania Daimler, transmite Mediafax.

Inaugurarea a fost facuta fara accesul presei.

De asemenea, in acest cadru festiv a fost semnat si contractul de munca pentru angajatul cu numarul 1.000, compania avand acest numar de angajati in cele doua unitati de productie de la Sebes si de la Cugir.
Potrivit sursei citate, noua fabrica de la Sebes a fost construita in doar 12 luni si cuprinde 9000 de metri patrati.

"Angajatii din diferite departamente au petrecut aproximativ 50.000 de ore in Germania, unde au beneficiat de o instruire intensiva si au avut posibilitatea de a munci alaturi de colegii germani. Pentru constructia in sine s-au folosit aproximativ 400 de tone de fier si 50.000 de metri cubi de beton, 20.000 de metri de cablu pentru transferul de date intre sistemele IT, iar inainte ca prima cutie de viteza sa fie montata s-au verificat foarte strict toate piesele pentru a avea siguranta ca procesul de calitate este cel dorit", se arata in comunicat.

Potrivit oficialilor companiei Star Transmission, in orasul Sebes se vor monta cutiile de viteza automate pentru autoturismele de lux Mercedes Benz, linia de montaj, formata din doua linii principale si 11 linii secundare, fiind transferata din Germania si fiind partial automatizata.

"Pentru lucrarile de constructie, asamblare linie si infrastructura s-au investit aproximativ 30 de milioane de euro si s-au creat 250 de noi locuri de munca. Numarul angajatilor a avut o tendinta de crestere inca de la inceputul anului si astfel zilele acestea s-a putut incheia contractul de munca pentru angajatul cu numarul 1000 , atingandu-se o noua piatra de temelie in istoria companiei", se mai arata in comunicatul Star Transmission.

In luna aprilie, grupul german Daimler a anuntat ca va investi peste 300 milioane euro in Romania pentru extinderea productiei de cutii de viteze, destinate Mercedes-Benz, la subsidiara locala Star Transmission din Sebes, judetul Alba.

Daimler, proprietarul Mercedes-Benz Cars, a extins capacitatea de productie a Star Transmission, deoarece fabrica de la Stuttgart functiona deja la capacitate maxima si nu mai exista spatiu pentru extindere.

Fabrica de la Stuttgart va ramane in continuare centrul de productie pentru cutii de viteze destinate autovehiculelor Mercedes-Benz si va actiona in calitate de centru de competenta pentru reteaua de productie de cutii de viteze, afirma Peter Schabert, directorul de productie sisteme de transmisie in cadrul Mercedes-Benz.

Star Transmission a fost infiintata in anul 2001 si are 800 de angajati la capacitatile de productie din localitatile Cugir si Sebes (judetul Alba), unde produc componente pentru motoarele si cutiile de viteze destinate Mercedes-Benz, atat pentru modele actuale cat si pentru modele mai vechi, asigurand disponibilitatea pieselor de schimb.

Compania producea in 2011 la Cugir (productie de serie mare, piese si componente), si Sebes (productie de serie mica, prototipuri si dispozitive, inclusiv montaj cutii de viteze). Productia de la Sebes a fost transferata anul trecut la Cugir.



Citeste si